„Băieţii în ghete” vor să completeze spectacolul din tribună cu o victorie...

„Băieţii în ghete” vor să completeze spectacolul din tribună cu o victorie în faţa Rapidului. Tavi Benga: „Timişoara are o foame de rezultate”

0
DISTRIBUIȚI

ASU Politehnica înfruntă peste două zile Rapidul pe „Dan Păltinişanu” în Liga a II-a. Duelul echipelor cu galerii înfrăţite se anunţă unul frumos în tribune, fie şi cu doar jumătate de arenă disponibilă din motive de siguranţă. În teren, elevii lui Tavi Benga promit să lupte pentru victoria care i-ar apropia de giuleşteni, clasaţi momentan pe loc de baraj.

„E un meci important pentru noi. Primul după o pauză aşa lungă. Se întâlnesc două echipe care au galeriile înfrăţite. Cu obiective şi bugete diferite. Ştim foarte bine că Rapid are obiectiv promovarea şi are un buget foarte mare. O presiune mai mare pe ei, se cere foarte mult de la Rapid. Suporterii lor işi doresc să ajungă cât mai repede în Liga I. Meritat, acolo e locul ei. Sper să profităm de această presiune care e pe umerii lor. Un Rapid care are un antrenor tânăr, foarte ambiţios. Chiar îl felicit, nu e uşor să lucrezi cu presiunea de acolo şi până acum a gestionat-o foarte bine. Sper ca la meciul de duminică să ne satisfacem suporterii noştri, să vină în număr mare la stadion. Chiar şi ceilalţi timişoreni şi bănăţeni. Politehnica e cea mai iubită din Banat, Politehnica e cel mai mare brand. Cu siguranţă lumea din Timişoara are o foame de rezultate. Sperăm ca prin atitudinea noastră, pentru că asta pot garanta, că băieţii vor avea atitudine pozitivă, vor da totul meci de meci şi printr-o tactică potrivită să câştigăm şi să readucem speranţa în Timişoara”, a declarat Octavian Benga.

Bineîneţeles, antrenorul alb-violeţilor a urmărit cu atenţie remiza albă a giuleştenilor cu Turris, din runda trecută. „Am urmărit meciul, primul e tot timpul imprevizibil. Jucătorii nu au ritm, nu ştii cum reacţionează adversarul. E un handicap că am stat, ei au un avantaj din punctul ăsta de vedere, un pas înainte… Că au intrat în competiţie. E bine pentru ei că nu au pierdut, curios, în prima parte nu au făcut un meci reuşit, cu un om în minus i-au dominat pe Turris. Un egal care le ţine in luptă pe ambele. Cu siguranţă mai sunt multe puncte în joc, chiar şi acest meci dintre noi şi Rapid nu e hotărâtor”, a evidenţiat tehnicianul bănăţenilor.

Întrebat despre un eventual plus pentru violeţi prin absenţa căpitanului oaspeţilor, Ionuţ Voicu, eliminat cu teleormănenii, Benga a spus că: „Poate să fie, să nu fie… i-am analizat, pot spune că nu mi-aş fi dorit să fie eliminat Ionuţ Voicu, cu siguranţă Daniel Pancu va face schimbări şi va fi altă echipă, îi va schimba profilul.


Noi suntem o echipă, vreau să-mi laud jucătorii, pentru că am jucători inteligenţi şi imi e uşor să lucrez cu ei…”.

Tavi Benga se bucură că nu are niciun jucător accidentat sau suspendat pentru duelul de duminică: „Sunt fericit că nu e niciun jucător accidentat. Sperăm să intrăm cât mai repede în ritmul competiţiei… e important să ne adaptăm”.

Meciul de duminică va fi primul pe „Dan Păltinişanu” după o lungă perioadă în care cel mai mare stadion din oraş nu a fost folosit. „Terenul e bun spre foarte bun, e normal, nu a jucat nimeni pe el, e ca de decor aşa. Mai mult ca sigur va fi un meci frumos, cu galerii frumoase, un spectacol, ambele îşi vor dori victoria. Sper ca noi să ieşim invingători”, a precizat Benga.

Fost rapidist, căpitanul Politehnicii, Ioan Mera, e la rândul său nerăbdător să evolueze în primul meci oficial din noul an. „Aşteptăm meciurile oficiale, ne-am săturat să jucăm meciuri amicale. Ne dorim să câştigăm acest meci. Suntem concentraţi 100%, cu siguranţă o să ieşim învingători dacă facem ce tebuie. Am jucat la Rapid, sunt rapidist de mic aşa, am îmbrăcat tricoul. A fost o perioadă scurtă, nu am prins cea mai bună perioadă a Rapidului… Sper să fie şi spectacol în tribune, sunt cred cele mai frumoase galerii din ţară, sper să ne ridicăm la nivelul galeriei. Nu cred ca va fi plin dar vor fi câteva mii, peste media din judeţul Timiş”, a conchis Ioan Mera.

Un alt jucător care a fost mai recent în fief-ul (noului) Rapid, e tânărul Fabio Trip. „Ne aşteaptă un meci bun, cu o echipă bună, îi place să atace… Dacă o atacăm noi, nu prea-i place. O să fie un meci fain, cu multă lume în tribune. Un spectacol oferit de spectatori, sper să ne împingă de la spate spre victorie…”, a spus mijlocaşul ofensiv. Trip a semnat cu Rapid în urmă cu un an de zile, dar înţelegerea a fost ulterior neconcretizată. „Am decis să revin acasă, să joc pentru echipa din oraşul în care m-am născut… Se pare că am făcut o alegere bună. Nu am stat aşa mult la ei, e o ambiţie cu fiecare echipă, să dăm totul, să avem o atitudine bună”, a adăugat Fabio Trip, utilizat titular în ultimele teste.

Rapid şi ASU Politehnica sunt despărţite de cinci puncte înainte de meciul direct, alb-violeţii având totuşi un meci în minus după ce au stat în etapa a 22-a, în tur a fost 1-0 pentru bucureşteni. Partida de la Timişoara se dispută duminică, 1 martie, de la ora 11.00, pe arena „Dan Păltinişanu”. Intrarea generală la meci costă 15 lei. Biletele se vor găsi la arenă în ziua meciului, cât şi înainte, în locaţiile parterenilor alb-violeţilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.