Informatica Timişoara, învinsă la reluarea Ligii I la futsal de viitoarea adversară...

Informatica Timişoara, învinsă la reluarea Ligii I la futsal de viitoarea adversară din Cupă

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Informatica Timisoara / Facebook

Informatica Timişoara a început discret noul an.


Fără strălucirea de altădată, echipa de futsal de pe Bega a pierdut azi pe terenul Dunării Călăraşi, scor 1-4, în etapa a 13-a, penultima din sezonul regular. Bănăţenii sunt liniştiţi însă în privinţa unui lucru, având deja asigurate din 2019 biletele pentru play-off.

Informatica a mai pierdut şi iarna aceasta jucători de calitate, precum e cazul spaniolului Toni Montero. Noul an a început oficial weekendul trecut pentru echipa timişoreană cu meciul din optimile Cupei din deplasare cu Remetea din Harghita, scor 5-2, rezultat prin care şi-a asigurat o nouă întâlnire cu adversara de azi – Dunărea Călăraşi. În sferturi, probabil pe 23 februarie, bănăţenii vor fi gazde.

În meciul din această seară, din deplasare, dunărenii au deschis scorul în minutul 10 după o lovitură liberă executată de Rotaru până la Krstic iar golgheterul Dunării l-a surprins pe Voin cu un şut pe jos. Timişorenii au egalat în minutul 15 prin Nastai, care a şutat sub bară, uşor din unghi. 1-1 a fost şi scorul pauzei.

La reluare însă Călăraşiul s-a impus, în minutul 23 Marinică a marcat cu un şut din banda dreaptă, apoi gazdele s-au distanţa la două goluri (3-1) prin reuşita aceluiaşi Krstic… Scorul final a fost stabilit de Yanez Galan.

Informatica ocupă locul 4 în campionat, unde mai are un meci acasă, cu Imperial Wet M. Ciuc, marţi, 18 februarie, de la ora 18.00. Apoi începe lupta din play-off.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.