Marius Craina, după ce noul manager al Spitalului Județean Timișoara a sesizat...

Marius Craina, după ce noul manager al Spitalului Județean Timișoara a sesizat Corpul de Control: „Este o încercare de intimidare”

0
DISTRIBUIȚI

Medicul Marius Craina, fost director al Spitalului Județean Timișoara și candidatul Pro România la Primăria Timișoara, a reacționat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, după ce actualul manager al unității medicale a anunțat că a sesizat Corpul de Control al Ministerului Sănătății în instituție. Asta după ce, susține Raul Pătrașcu, un computer tomograf cumpărat de minister în urmă cu doi ani ar fi funcționat fără autorizație. În aceste condiții, Pătrașcu a decis să oprească CT-ul.

„Nu cred în coincidențe. Eu nu cred că acest Corp de Control a venit întâmplător imediat după anunțarea candidaturii mele la Primăria Timișoara. Pe de o parte, mă face extrem de încrezător. Altfel, dacă nu credeau că am șanse să câștig Primăria Timișoara, nu chemau Corpul de Control. Pentru unul care nu are nicio șansă, nu venea o întreagă echipă de la Ministerul Sănătății, în actuala criză prin care trece România. Refuz să cred că a fost o coincidență. Cât timp am fost manager, mi-am apărat spitalul, colegii, personalul, am făcut tot ce a fost posibil să respectăm legalitatea.


Eu am avut un principiu: când ai o funcție de conducere, trebuie să respecți legea. Niciodată nu am luat o decizie singur, întotdeauna m-am consultat cu specialiștii, astfel încât să respectăm legea. Cred că este o încercare de intimidare, de manipulare a opiniei publice și, prin mass-media, să încerce să creeze un aspect negativ vizavi de activitatea mea. Eu mi-aș dori ca directorii care se vor mai perinda pe la spitalul județean să pună atâta suflet și devotament în munca lor și să aibă câteva realizări din cele pe care le-am avut eu”, a declarat Marius Craina.

De asemenea, fostul director al Spitalului Județean Timișoara s-a apărat, susținând că a aflat abia în urmă cu câteva zile că aparatul nu are autorizație de funcționare, din presă.

„Știu că acel aparat a fost luat cu fonduri de la Ministerul Sănătății, știu că am făcut toate demersurile pentru instalarea aparatului, știu că au fost niște probleme de autorizația de amplasare a aparatului și au fost făcute câteva modificări. Ceea ce depindea de mine am făcut, pentru ca aparatul să fie legal instalat, autorizat, instalat, cum vreți să spuneți. Nu am avut nicio înștiințare oficială sau neoficială că aparatul nu ar avea autorizație de funcționare. Știu că am făcut, în 2018, un inventar al tuturor aparatelor de radiologie pe care le aveam, pentru a vedea starea lor de funcționare și documentația. Nu apărea niciunde ca deficiență autorizația de funcționare pentru computerul tomograf. Nicio secundă nu m-am gândit că, fiind aparat nou, nu au fost făcute toate demersurile pentru ca acel aparat să fie pus în funcțiune”, a explicat Marius Craina.

Pe de altă parte, deputatul Adrian Pau, coordonatorul Pro România Timiș, a susținut că de vină pentru situația creată ar fi Virgil Păunescu, directorul Oncogen. „Dacă Marius Craina îl susținea pe Virgil Păunescu pentru funcția de rector al Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara, tomograful nu avea nevoie de autorizație de funcționare și nici nu venea corpul de control. Timpul va demonstra, nu este singura acțiune de acest gen a lui Virgil Păunescu”, a precizat Adrian Pau.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.