Meshu, chitarist Implant pentru Refuz: „Din păcate, după mai bine de 30...

Meshu, chitarist Implant pentru Refuz: „Din păcate, după mai bine de 30 de ani, tot securiștii și odraslele lor ne conduc“

2
DISTRIBUIȚI

Nu mai departe de anul trecut, lumea muzicală rock autohtonă a avut parte de încă o dovadă a faptului că unele lucruri nu se schimbă niciodată. Concret, a fost vorba de refuzul celor de la Radio România de a difuza un spot radio pentru promovarea festivalului Embargo de la Dudeștii Vechi din cauza faptului că membrii formației timișorene Implant pentru Refuz au editat în 1997 un album cu titlul „Permis Port Sinucidere“. Am realizat un interviu cu de Răzvan Nicov „Meshu“, chitaristul trupei Implant pentru Refuz din 2006, în care am aflat printre altele că trupa nu a fost primită recent la un festival tot „din cauza mesajului“…

– De unde vine pasiunea ta pentru muzică? Ai moștenit pe cineva din familie? Care au fost primele evenimente la care ai apărut în fața publicului?

– De mic mi-a plăcut muzica, mi-a plăcut ritmul, mi-a plăcut sunetul de chitară. Pasiunea vine de la primele formații ascultate în copilărie, Abba, Boney M, în general cam tot ce ascultau ai mei. În familie nu am avut pe cine moșteni, (poate un bunic pe care nu am apucat să îl cunosc și care era profesor de vioară…) dar ai mei m-au dat din clasa a II-a la chitară și de aici s-a dezvoltat această pasiune. Primele evenimente pe „scenă mare” au avut loc tot în copilărie, la Cântarea României.

– Înainte de IPR ai cântat în trupa Paria. Care au fost cele mai frumoase momente alături de această trupă și cum îți amintești de scena underground a acelor vremuri din Timișoara?

– Toate momentele alături de Paria au fost grozave și memorabile. Scena underground era faină ca și acum, totul se realiza mai greu pe vremea aia, dar entuziasmul era uriaș.

– De unde îți vine porecla de Meshu?

– Mi-au dat-o suriorii din Implant și vine de la cunoscuta formație Meshuggah, de care eram îndrăgostit în perioada în care am ajuns în trupă.

– Aveai emoții înaintea recitalurilor? Mai ai și acum?

– Aveam mult mai multe decât am acum, în timp apare un rodaj și emoțiile devin mai controlabile. Dar există în continuare, bineînțeles.

– Ce părere ai despre concursurile de descoperire de talente gen Vocea României? Sunt necesare? Cei care participă la asemenea concursuri au ceva de câștigat de pe urma apariției lor?

– Rău nu fac, ele există în toată lumea și mulți artiști îndrăgiți s-au lansat prin intermediul lor. Sigur, există un câștig imens de popularitate, de care te poți folosi ulterior.

– Care sunt primele discuri pe care le-ai ascultat și cum te-au influențat acestea în cariera ta?

– Pfff… nu îmi pot aduce aminte cu exctitate, dar sigur erau casetele vremii, pe care le procuram toți de pe unde apucam (Piața Romană când ajungeam pe zonă). Printre primele se numără Metallica, Slayer, Sepultura, Kreator. Clasic, ce mai…

– De unde îți vine inspirația pentru piesele proprii și care este mesajul pe care vrei să îl transmiți cu muzica ta?

– Inspirația vine subliminal din toată muzica ascultată, din toate sunetele auzite pe stradă la o plimbare, din toate nopțile nedormite și gândurile întredeschise. Mesajul se transmite mai ales prin intermediul versurilor, muzica doar le îmbracă în straie frumoase.

– Ce părere ai de muzica pop-rock românească de la ora actuală? Care sunt formațiile sau artiștii care îți plac? Ce lipsește din scena autohtonă?

– Mi se pare că este de o tot mai bună calitate, apar formații și voci tinere de care putem fi mândri. Noi am descoperit o parte din ele prin intermediul campaniei #CăutămVocal, iar cu câstigătoarea campaniei, Daria Elena, am facut piesa „Visători” care se regăsește pe ultimul nostru album „Sub Radar”. Sunt multe formații bune în Romănia, unele consacrate, altele nu (încă). Nu îmi place să dau nume pentru că e riscul să uit pe cineva, dintre cei pe care îi plac, unii se regăsesc pe ultimul nostru album Sub Radar, iar trupele faine care ajung la urechile noastre, fiind invitați să cânte alături de noi la concertele IPR.


Din scena autohtonă, lipsește probabil mai mult profesionalism, dar lucrurile se îmbunătățesc treptat.

– Care a fost concertul care te-a marcat cel mai tare în cariera ta și de ce?

– Nu este doar unul, sunt câteva avute la Arenele Romane, alături de unii din idolii copilăriei, Deftones și Korn.

– Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ai primit vreodată în cariera muzicală? Dacă ar fi să dai un sfat celor care se gândesc să pășească pe acest drum, care ar fi acela?

– Nu pot să zic că am primit prea multe sfaturi, am învățat din mers. Multă muncă și seriozitate, fii la timp la repetiții, respectă-ți colegii de trupă, și nu asculta de sfaturile altora. Inclusiv de al meu…

– Cum ți se pare scena muzicală din Timișoara? Care este raportul dintre trupele și artiștii care cântă muzică proprie și cei care interpretează muzica altora (cover-uri sau tributuri)?

– Scena muzicală Timisoreană este una solidă, cu tot mai multe trupe noi și faine, problema e lipsa spațiilor adecvate desfășurării de concerte. Raportul nu am de unde să îl știu, că nu am făcut un recensământ al trupelor din Timișoara, dar sunt sigur că sunt o oglindă perfectă a cererii din acest domeniu.

– Ce părere ai de concertele susținute în centrul orașului (sau în alte locuri) unde intrarea este liberă? Ce ar trebui să se schimbe în viața muzicală a Timișoarei?

– Nu am o părere proastă, pentru că acele evenimente nu sunt gratis! Se poate avea impresia că e așa, dar toată cheltuiala cu acel eveniment este decontată din taxele pe care le plătim. Un eveniment reușit este un motiv de bucurie pentru mine. Problema reală este calitatea unora din aceste evenimente și sifonarea fondurilor alocate lor prin diferite scheme. Cât mai multe evenimente culturale de calitate ar prinde bine în orice oraș din țară, nu doar în Timișoara. Ar fi un câștig pentru toată lumea.

– Care sunt numele reprezentative pentru tine ale scenei timișorene de-a lungul timpurilor (și-n zilele noastre) și de ce?

– Timișoara a dat multe formații și artiști de legendă, Progresiv Tm, Cargo, Phoenix, Pro Musica, cu a căror melodii am rezonat întotdeauna și rezonez și acum.

– Ai simțit nevoia vreodată să te exprimi ca „solo artist“, fără altă formație, să exprimi idei proprii? Cât de greu este să ajungi la un numitor comun cu ceilalți artiști dintr-o formație?

– Ideile proprii se regăsesc în muzica pe care o cânt cu IPR, deci momentan nu. Sunt momente când este mai greu să ajungi la un numitor comun, dar de cele mai multe ori reușim; este ușor în cazul nostru, pentru că formăm un nucleu stabil de foarte mult timp.

– Se spune că muzica trebuie să fie una de atitudine. Să transmită mesaje sociale și politice. De ce crezi că în zilele noastre în muzica românească trupele se feresc să ia atitudine explicită împotriva nedreptăților de orice fel?

– Fiecare alege ce fel de mesaj vrea să transmită, cel puțin în muzica rock din România. Muzica este o unealtă puternică și poate transmite mesaje și ridica probleme, care poate nu ar avea cum să ajungă în spațiul public altfel. În „industrie” e altă poveste, dar pe zona rock cred că e libertate maximă. Îți zic o chestie, pe care nu am crezut să o mai trăiesc în zilele noastre. Pe lângă deja cunoscuta poveste cu interzicerea unui spot privat la Radio România, din cauza faptului că se menționa numele IPR în spot, a mai apărut una recentă, cu refuzul de a ne primi la un festival din cauza mesajului. Din păcate, după mai bine de 30 de ani, tot securiștii și odraslele lor ne conduc. Cu supervizare de mai sus, bineînțeles.

– Ne îndreptăm cu pași repezi spre Timișoara 2021. Crezi că se vor întâmpla lucruri faine în orașul nostru în capitală culturală europeană?Vom face față cu brio?Cum stăm la capitolul pregătiri? Ce ne lipsește și la ce capitol stăm bine?

– Sigur se vor întâmpla lucruri și evenimente faine, de făcut față cu brio nu sunt prea convins. Cu toții am fost „pe afară”, știm cum arată un oraș civilizat. Cred că suntem departe încă (din păcate) de acest deziderat de oraș european. Dar cine știe? Poate pe ultima sută…

– Cum ai descrie colegii tai din IPR, fiecare într-o propoziție?

– REFUZ să răspund la acestă provocare. Vreau sa rămânem prieteni 🙂

– Care este visul tău muzical? Să cânți pe un mare stadion, în fața a zeci de mii de oameni? Să scrii o piesă din categoria „de neuitat“? Unde te vezi peste cinci ani?

– Visul meu muzical se întâmplă. Bineînțeles, îmi doresc să „ne țină” cât mai mult și să cântăm în fața a milioane de oameni, a miliarde dacă se poate. Nu mă gândesc la asemenea lucruri, unde dorește „forța”…

Foto: Facebook / Răzvan Nicov

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.