Migranți din Albania, prinși în Timiș, noaptea trecută

Migranți din Albania, prinși în Timiș, noaptea trecută

0
DISTRIBUIȚI

Doi albanezi care încearcau să ajungă în vestul Europei, via România, deși aveau interdicție de a intra în Spațiul Schengen, au fost prinși de polițiștii de frontieră, în Timiș.


Cei doi au fost depistați noaptea trecută, în jurul orei 3.00, la doar 300 de metri de linia de frontieră.

Polițiștii de Frontieră Moravița au declanșat o acțiune de combatere a migrației ilegale, în urma căreia au depistat doi bărbați ce nu-și puteau justifica prezența în zona de frontieră dintre Serbia și România, mai ales că era ora 3.00 dimineața. Au fost opriți și conduși la sediul poliției de frontieră, pentru verificări.

S-a stabilit că e vorba de doi albanezi, în vârstă de 28 de ani și 47 de ani. Migranții au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia, în România, pe jos, pe la frontiera verde, pentru că-și doreau să ajungă în Spațiul Schengen.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Totodată, au fost anunţate autorităţile sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.