Muzica lui Beethoven, celebrată la Timișoara cu ocazia împlinirii a 250 de...

Muzica lui Beethoven, celebrată la Timișoara cu ocazia împlinirii a 250 de ani de la nașterea compozitorului

0
DISTRIBUIȚI

Cu prilejul împlinirii a 250 de ani de la naşterea compozitorului Ludwig van Beethoven, filarmonica timişoreană şi Institutul Francez, în calitate de coorganizator, oferă publicului vineri, 7 februarie, de la ora 19.00, un concert simfonic condus de dirijorul francez Michael Cousteau, avându-l ca solist pe pianistul Dragoş Mihăilescu. Concertul va avea loc în sala Capitol, iar programul va cuprinde Uvertura „Coriolan” Op. 62, Concertul pentru pian şi orchestră nr. 4 în Sol major Op. 58 şi Simfonia nr. 1 în Do major Op. 21.

Michael Cousteau a început să cânte la pian şi la violoncel de la o vârstă foarte fragedă, dar a decis să devină dirijor abia după ce, iniţial, a studiat istoria şi filosofia. Ulterior a desfăşurat o susţinută activitate pedagogică în şcolile şi conservatoarele franceze, mai ales la Conservatorul Naţional Superior de Muzică din Paris, şi a avut numeroase colaborări cu orchestre din Franţa şi străinătate. El a mai dirijat orchestra filarmonicii timişorene în 2014 şi în luna mai a anului trecut, în cadrul turneului internaţional prilejuit de Sezonul România-Franţa.

Dragoş Mihăilescu a studiat pianul la Liceul de Artă „Ion Vidu” şi apoi la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, pe care l-a absolvit în anul 1982.


Din acelaşi an este pianist la filarmonica „Banatul” iar din 1990, cadru didactic la facultatea de muzică din Timişoara. A susţinut recitaluri şi concerte cu orchestrele simfonice ale celor mai importante centre muzicale din ţară, impunându-se ca un solist de prestigiu, a obţinut numeroase premii la concursuri naţionale de interpretare şi a făcut parte din juriul unor concursuri naţionale şi internaţionale.

Evenimentul face parte dintr-o serie de concerte lunare dedicate ilustrului compozitor pe tot parcursul anului 2020 de către filarmonica „Banatul”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.