Start lansat şi emoţii risipite înainte de pauză pentru Ripensia. Roş-galbenii au...

Start lansat şi emoţii risipite înainte de pauză pentru Ripensia. Roş-galbenii au răpus-o pe Metaloglobus FOTO

0
DISTRIBUIȚI

Restart de retur neaşteptat pe „Electrica”. Deşi nu şi-a luat atacant nou în iarnă, Ripensia a marcat de trei ori cu mai bine clasata Metaloglobus Bucureşti. Toate reuşitele le-au aparţinut unor jucători de profil defensiv. Roş-galbenii s-au impus cu 3-0 şi respiră acum la +6 de zona roşie a clasamentului Ligii 2.

Terenul mai greu pare să-i fi avantajat mai mult pe elevii lui Alexandru Pelici. Tehnicianul a ales bine primul 11 şi semnalele s-au văzut din prima parte, pe viteza jucătorilor din ofensivă. Chiar dacă nu au marcat, aceştia au creat panică în defensiva trupei lui Marius Măldărăşanu. Popovici a avut primele şanse şi putea marcat în minutul 19, când a depăşit portarul, dar a trimis în plasa laterală din unghi. Jocul s-a animat de altfel subit în jurul minutului 20. Iar Ovidiu Herea a fost aproape să găsească ţinta cu un voleu la poarta celalaltă.

Peste doar trei minute s-a făcut însă 1-0 în urma unui corner executat de Tudorache şi convertit în gol, cu capul, de închizătorul Tudor Călin, o boltă ce a căzut în plasa de la colţul lung a porţii lui Gavrilaş. La împlinirea unei jumătăţi de oră din meci a venit şi golul partidei. Un balon respins slab a fost catapultat din afara careului, din voleu, de Caius Lungu, la colţul scurt, surprinzându-l încă o dată pe portarul oaspeţilor. Nici bine nu s-au dezmeticit bucureştenii şi în minutul 34, Tudorache i-a înnodat picioarele lui Ciubotaru, care l-a acroşat şi arbitrul Mircea Ardelean a dictat primul penalti al întâlnirii. A fost rândul altui fundaş, căpitanul Claudiu Apro, să concretizeze în meci, cu un şut în dreapta lui Gavrilaş.

Cei care s-au trezit devreme încă se frecau la ochi înaintea pauzei privind micuţa tabelă care indica 3-0, în condiţiile în care lui „Ripi” îi era prevăzut un început de 2020 infernal.

Cu toate acestea Metaloglobus a avut şansa ei de a reveni în meci în minutul 51, când Lungu l-a busculat pe nou intratu I. Stoica. Din nou lovitură de pedeapsă în aceeaşi direcţie, dar pentru trupa din Pantelimon. A executat Claudiu Herea, însă portarul Moldovan a ghicit direcţia, a parat şi apoi a reţinut balonul în faţa liniei porţii. Până la final vizitatorii s-au zbătut în van să înscrie, în timp ce ripensiştii au păstrat un ritm alert şi ar mai fi putut înscrie la câteva şarje ofensive.

Început perfect pentru timişorenii din Fabric, care au acumulat 27 de puncte şi ocupă momentan poziţia a 13-a. Săptămâna viitoare Ripensia merge la UTA, echipă pe care a învins-o acasă.

Ripensia: H. Moldovan – C. Lungu, Apro (cpt.), Hecsko, A. Macriţchii – V. Macriţchii, T. Călin, Al. Neagu (67, Stoi) – Chera, Popovici (85, Vasluian), Tudorache (74, Sîrbu). Pe bancă: Păduraru – Golda, Ţieranu, Monea. Antrenor: Alexandru Pelici

Metaloglobus: Gavrilaş – I. Ciubotaru, Fl. Plămadă, L. Cazan, Sava – Ciocâlteu (70, Găvîrliţă), Mino Sota, An. Lungu (46, Al. Coman), Duminică (46, I. Stoica) – Ov. Herea (cpt.), Cl. Herea. Pe bancă: Nedelcovici – R. Zamfir, Caramalău, An. Ionescu. Antrenor: Marius Măldărăşanu.

Alex Pelici: „Ne-am adaptat mai bine”

Tehnicianul Ripensiei era mulţumit după meci, avea toate motivele în condiţiile în care erau poate griji legate de cine vor fi oamenii care vor finaliza acţiunile. „Vreau să-mi felicit băieţii, să mulţumim publicului care a fost aproape de noi. L-am simţit aproape pe parcursul întregului joc. Suntem mulţumiţi că am reuşit să câştigăm acest prim joc.


Se ştie că primul e lipsit de ritm, şi intri mai greu în meci, dar sunt foarte bucuros că băieţii au înţeles exact importanţa punctelor puse în joc. O victorie bună, care ne dă moral şi încredere că putem face lucruri bune şi să ne ridicăm din acea zonă. Mă bucur că nu au fost accidentări şi vom merge la UTA să ne jucăm şansa. Într-adevăr, cred că ne-am adaptat mai bine ca Metaloglobus, aici a fost problema, ei au jucători foarte buni, cu tehnicitate şi valoare individuală foarte ridicată, probabil că terenul le-a pus probleme. Probabil dacă ar fi înscris din penalti la începutul reprizei a doua jocul ar fi fost mai tensionat sau ar fi fost probleme mai mari. Aşa nu cred că s-a pus problema învingătorului după aspectul jocului, am avut şi ocaziile mai mari. La 0-0 a scăpat Popovici, a avut şi Herea, şi apoi au intrat golurile…”, a declarat Alexandru Pelici la finalul întâlnirii.

Obişnuită mai mult cu suprafaţa artificială de acasă, „Metalo” a fost surprinsă la Gara Mică. „Nici nu ştiu dacă ar mai fi ceva de spus, când pierzi cu 3-0… Ne aşteptam la un meci foarte foarte greu, pentru că Ripensia era cu cuţitul la os. Ştiam că va fi o echipă foarte agresivă, îl au antrenor pe domnul Pelici, un antrenor foarte bun, care pune accentul pe organizarea defensivă, însă noi din punct de vedere al atitudinii am rămas datori. Nu ne-am adaptat la condiţii, şi mă refer aici la teren, este un dezavantaj pentru noi, din păcate ne-am trezit cam târziu, era deja 3-0. La pauză, la 3-0 nici nu ştii cum să reacţionezi, erau deja cu moralul la pământ, a trebuit să o luăm pas cu pas, le-am spus că orice gol ne poate băga în joc…”, a spus şi Marius Măldărăşanu, a cărui echipă are 31 de puncte, dar a căzut pe poziţia a 10-a.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.