Sate de poveste din alte vremuri, în zone turistice pitorești din vestul țării FOTO

Civilizaţia rurală, mai ales în aşezările din zonele montane, aflate la distanţă mai mare de aglomerările urbane, încă păstrează datini ancestrale, sărbătorile religioase sau cele câmpeneşti, cum ar fi nedeia, sunt la mare cinste şi întregul  mod de viaţă al localnicilor este în strânsă comuniune cu natura. Este o civilizaţie mai puţin contaminată de mimetisme culturale, aproape necunoscută de cei născuţi şi crescuţi la oraş şi mai ales de străini, care, atunci când ajung să viziteze astfel de aşezări cu atmosferă arhaică, cu ceva unic şi distinctiv faţă de cea din alte ţări europene, şi descoperă frumusețea aparte al satelor româneşti, trăiesc cu impresia că au păşit într-o lume din trecut, plină de farmec şi necunoscut, dispărută definitiv pe alte meleaguri.

Câteva vechi sate româneşti, ale căror începuturi se pierd în epoca medievală şi în care ritmul vieţii este altul decât cel alert din zgomotoasele oraşe, pot fi întâlnite în depresiunea Gurahonţ din judeţul Arad, de la poalele munţilor Zarandului şi Codru-Moma, amintind de vremurile în care acestea se aflau pe domeniile nobiliare din zonă.

Aici poţi găsi, pe lângă peisajele de o mare frumuseţe, linişte şi aer curat, care vin să dea şi mai mult farmec vieţii patriarhale a localnicilor, fructe de grădină sau de pădure, castan comestibil, mâncare sănătoasă din gospodăriile sătenilor, unele specifice zonei, de la cârnăciorii preparaţi după o reţetă anume până la renumitul balmoş şi diverse plăcinte, pâine de casă rumenită în cuptor şi ţuică de cireşe dar şi de pere sau prune, atât de îmbietoare în zilele geroase de iarnă. Se mai păstează şi case care amintesc de înfăţişarea de odinioară a satelor sau vechi meşteşuguri, căci localnicii trăiesc din ceea ce produc în propria gospodărie şi încă se mai roagă în bisericuţe de lemn din alte timpuri.

Vestigii ale patrimoniului rural

În localitatea Brazii, atestată documentar în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, mai există un vechi castel, construit în jurul anului 1800 în stil neoclasic, înconjurat de un parc cu brazi înalţi dintr-o specie rară, care au dat şi actualul nume al comunei aflate la poalele „Deluţului”.

În satul Iacobini se mai poate vedea o moară de apă care funcţionează din anul 1804 şi are un ingenios sistem de alimentare, iar valea Zeldeşului din marginea satului este un adevărat loc de poveste, cu păduri în care cerbii, ciutele şi alte vieţuitoare ale pădurii îşi fac veacul. În comuna Brazii se află o biserică de lemn  cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, construită în anul 1866. O valoroasă colecţie de icoane pe sticlă a bisericii se află acum la mănăstirea Arad-Gai.

Monument istoric de interes naţional pe lista UNESCO

În satul Buceava-Şoimuş, alături de biserica nouă construită în urmă cu mai bine de jumătate de veac, se mai păstrează, ascunsă într-o vale, şi vechea biserică de lemn „Sfântul Mucenic Dimitrie”, datată în secolul al XVIII-lea şi aflată pe lista monumentelor istorice de interes naţional şi pe cea a UNESCO. Aici se adunau credincioşii din Şoimuş şi Buceava, două vechi sate menţionate în documente din Evul Mediu, fie împreună, fie separat. Biserica are formă de corabie, iar consolele cu o crestătură în unghi drept şi alta în curbă, despre care specialiştii spun că tăinuiesc credinţa în puterea magică a reprezentării capului de cal, sunt asemănătoare cu cele întâlnite la alte biserici din zonă. Criticii de artă sunt de părere că pictura care se mai păstrează are o valoare excepţională, deşi o mare parte s-a distrus, din cauză că reparaţiile la învelitoarea de şindrilă nu au fost făcute la timp.

În satul Mădrigeşti, menţionat în prima jumătate a secolului al XV-lea, se află biserica de lemn „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, clasată pe lista monumentelor de interes local. Potrivit pisaniei aflate în biserica refăcută, „această sfântă şi dumnezeiască biserică datând din 1700 s-a strămutat din cimitir şi s-a reconstruit pe vatra actuală în anul 1842”. Patru icoane împărăteşti pictate de zugravul Iosif la 1777 se află acum la mănăstirea „Sf. Simion Stâlpnicul” din cartierul Gai al oraşului Arad. Turnul bisericii, în formă de bulb, de factură barocă, o distinge de celelalte biserici de lemn care mai pot fi văzute pe Valea Crişului Alb. O biserică de piatră de o formă aparte este şi cea din satul Secaş, care a înlocuit vechea biserică de lemn. Construită în anul 1837, biserica are hramul „Pogorârea Sfântului Duh” iar o inscripţie aflată pe peretele vestic al acesteia menţionează: „S-au întemeiat şi s-au făcut această biserică prin cheltuiala Domnului de pământ Kiril Nicolici de Secaş şi Mădrigeşti şi din voia Domniei Sale sau dedicat la comunitatea satului Secaş cu aşa aşezământ ca până ce va sta în legea aceasta grecească neunită 1837”.

Investiţii în turismul local

Administraţia locală şi localnicii se străduiesc să valorifice potenţialul turistic atât de puţin cunoscut al acestei zone şi a împrejurimilor atât de pitoreşti, pentru a da satelor o mai mare şansă de supravieţuire. La Brazii a fost construit un centru de informare turistică şi se amenajează drumurile pentru a facilita accesul vizitatorilor. Există şi o păstrăvărie foarte căutată, s-au construit deja cabane şi case de vacanţă iar primăria pune la dispoziţie terenuri pentru cei  interesaţi să acceseze fonduri europene şi să construiască pensiuni pe Valea Zeldeşului.

Surse foto: wikipedia.org, arq.ro, glsa.ro virtualarad.net