Șoferul de TIR nu are coronavirus, nici cele șase persoane cu care...

Șoferul de TIR nu are coronavirus, nici cele șase persoane cu care femeia care a venit din Bergamo la Timișoara a intrat în contact

0
DISTRIBUIȚI

Vești bune aduse de reprezentanții Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara. Bărbatul angajat ca șofer pe TIR nu are coronavirus și nici cele șase persoane cu care femeia infectată cu acest virus a intrat în contact la întoarcerea din țară.

De asemenea, DSP Timiș arată că, la această oră, personalul de specialitate al DSP Timiș recoltează probe de la persoanele aflate în avionul cu care femeia a venit din Bergamo la Timișoara, în imediata vecinătate a pacientei.


Este vorba de cinci pasageri și patru însoțitoare de bord. „Aceste persoane sunt izolate la domiciliu încă de aseară, sunt asimptomatice și se află sub supraveghere, fiind monitorizate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Timiș”, au detaliat reprezentanții instituției.

În acest moment, la nivelul județului Timiș, 305 persoane sunt izolate la domiciliu, iar niciuna nu se află în carantină.

„În contextul aplicării măsurilor necesare pentru prevenirea și combaterea infecțiilor cu noul Coronavirus Covid-19, atenționăm persoanele aflate în izolare la domiciliu, care nu respectă măsurile impuse de către Direcția de Sănătate Publică Timiș, vor fi sancționate conform prevederilor H.G. nr. 857 din 24 august 2011 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice, cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei”, a transmis DSP Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.