Spectacolele din capitală revin la Timișoara. Ce artiști cunoscuți puteți vedea în...

Spectacolele din capitală revin la Timișoara. Ce artiști cunoscuți puteți vedea în perioada următoare

0
DISTRIBUIȚI

După o lungă pauză în anotimpul hibernal, teatrele bucureștene revin la Timișoara cu o serie de spectacole de succes, care vor face din luna martie una a celor mai savuroase și îndrăgite  comedii.

După succesul din luna decembrie, scena filarmonicii va găzdui, în 5 martie, spectacolul „Poduʹ”, cu Horațiu Mălăele, George Ivașcu și Meda Victor, care aduc în fața spectatorilor trei personaje cu trei destine diferite. Protagoniștii piesei se întâlnesc pe „podul sinucigașilor” și își povestesc dramele, dar în cele din urmă descoperă că există întotdeauna speranță și viața merită trăită. În aceeași sală  va avea loc, în 9 și în 10 martie, spumoasa comedie „Bani din cer”, de această dată cu Horațiu Mălăele în postură de regizor, însă cu o altă distribuție decât cea care a consacrat spectacolul. „Cu ce vă servesc?”, de Pascal Bruckner, o spumoasă comedie de situație care îi are printre protagoniști pe Maia Morgenstern și Rodica Mandache, va putea fi văzută tot în sala filarmonicii timișorene, în 16 martie.

În aceeași zi, în sala operei, va avea loc una din cele mai îndrăgite piese din dramaturgia romnească, „Take, Ianke și Cadîr” de Victor Ion Popa, într-o nouă interpretare. Este cunoscuta  poveste a trei negustori de etnii și religii diferite, pe care dragostea copiilor lor îi face să depășească o serie de prejudecăți și să nu renunțe la prietenia de o viață. În 18 martie, în aceeași sală, publicul timișorean va avea parte de o altă comedie plină de vervă, „Pe o pânză de paianjen”, în care, printre protagoniști, se numără Medeea Marinescu și Vlad Zamfirescu.

Maia Morgenstern revine pe scena filarmonicii în 22 martie, cu „Profesiunea doamnei Warren” de George Bernard Shaw, o „comedie neplăcută” de moravuri scrisă la sfârșitul secolului al XIX-lea, care a fost cenzurată timp de opt ani pentru modul tranșant în care autorul satirizează subiecte pe care „lumea bună” le voia, cu ipocrizie, trecute sub tăcere.

Fundația Artmedia aduce în sala operei timișorene, în 23 martie, piesa  „Liniște,Sărut, Acțiune”, pusă în scenă la teatrul Odeon. Acțiunea se petrece în culisele turnării unui film de dragoste, este povestea unei echipe de filmare care încearcă să facă un film de succes cu bani puțini și actori nu tocmai profesioniști, ajungându-se, inevitabil, după o succesiune de momente comice, la un deznodământ dezastruos. În această savuroasă comedie, rolul regizorului căruia totul îi scapă de sub control este interpretat de Pavel Bartoș, fost actor al teatrului timișorean. În aceeași zi, Tudor Gheorghe va fi prezent în sala Capitol, cu un spectacol în premieră, intitulat „Risipitorul de frumuseți”.

Ultimul turneu din luna martie la Timișoara este cel al teatrului Bulandra, cu spectacolul „Oscar și Tanti Roz” , o dramatizare a romanului lui Eric Emmanuel Schmitt, cu Oana Pellea și Marius Manole în rolurile principale, care va avea reprezentații în 30 și 31 martie, în sala operei.


Un spectacol tulburător despre viață și moarte, în care personajul principal este, până la urmă, Dumnezeu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.