Turci și sirieni care intraseră ilegal în România, prinși de polițiștii de...

Turci și sirieni care intraseră ilegal în România, prinși de polițiștii de frontieră. Șoferul care-i transporta, cercetat pentru trafic de migranți

0
DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa – judeţul Caraş Severin au depistat şase cetățeni turci si sirieni, care intenţionau să ajungă ilegal într-un stat din vestul Europe cu sprijinul unui cetăţean român.

„În data de 12.02.2020, ora 13.40, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Oraviţa au oprit pe comunicație, în localitatea Doclin, un autoturism care circula în regim de taxi, înmatriculat în România, condus de un cetățean român, în vârstă de 30 ani.


În urma verificării mijlocului de transport, s-a constatat că în interior se aflau şase persoane, cetăţeni străini. Având suspiciuni cu privire la scopul prezenţei în zona de frontieră, atât şoferul, cât şi pasagerii au fost conduşi la sediul instituţiei pentru cercetări”, a transmis Poliția de Frontieră.

În urma verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că cei şase pasageri sunt cetățeni din Turcia şi Siria, cu vârste cuprinse între 18 şi 48 de ani. Cetăţenii străini au declarat că au trecut frontiera din Serbia, pe jos, fiind preluaţi din apropierea graniţei de către cetăţeanul român, cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei cu ajutorul acestuia.

În cauză, cetăţenii turci şi sirieni sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar şoferul autoturismului pentru trafic de migranţi, în continuare cercetările sunt desfăşurate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.