Arafat: Măsura limitării la 100 de persoane în spații închise nu afectează...

Arafat: Măsura limitării la 100 de persoane în spații închise nu afectează mall-urile și magazinele

0
DISTRIBUIȚI

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a anunțat, miercuri, că măsura limitării la 100 de persoane în spații închise nu afectează mall-urile și hypermaketurile, însă aceasta se aplică în cazul cinematografelor sau teatrelor.

Raed Arafat a anunţat că toate activităţile culturale şi ştiinţifice în spaţii închise sunt resticţionate, iar măsura este aplicată pentru evenimentele cu peste 100 de persoane.

„Restricţionarea activităţilor culturale, ştiinţifice, religioase şi de divertisment în spaţii închise cu peste 100 de persoane, până la 31 martie, cu posibilitate de prelungire”, a spus Raed Arafat.

Este vorba despre teatre, cinema şi orice altă activitate care are loc într-un spaţiu închis. „Până la 100 de persoane, OK, peste 100 de persoane, nu”, a explicat Raed Arafat.

În privinţa slujbelor, este o situaţie aparte.


În biserică, numărul maxim al enoriaşilor care ascultă slujba în biserică trebuie să fie de maximum 100. Însă mai mulţi credincioşi pot rămâne şi afară pentru a participa la slujbă în curte.

Firmele cu peste 99 anagajați ar trebui să decaleze programul

Secretarul de stat Raed Arafat a anunțat, miercuri, că se recomandă ca firmele care au mai mult de 99 de angajați să decaleze programul de lucru al angajaților, iar programul de lucru ar putea începe în trei intervale de lucru diferite. Măsura este obligatorie pentru sectorul de stat.

Decizia a fost luată, miercuri, în cadrul Comitetului pentru Situații de Urgență.

De asemenea, s-a mai stabilit și ca distribuirea în afara României a medicamentelor și materialelor sanitare folosite pentru combaterea coronavirus să fie suspendate timp de șase luni.

Arafat a anunțat și suspendarea până la data de 31 martie a evenimentelor culturale și de divertisment la care sunt prezente peste 100 de persoane, în spații închise.

„Manifestări cu peste 100 de persoane sunt restricționate: teatre, săli de cinema, orice altă activitate în spațiu închis până la 100 de personae ok, peste nu. Dacă sunt activități în aer liber, se poate face. În interior maxim 100 de persoane. În cazul muzeelor, sistarea activității cu public până în 31 martie, cu posibilitate de prelungire”, a anunțat, miercuri, Arafat.

În România, 31 de persoane sunt confirmate cu coronavirus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.