Persoanele care nu respectă nu respectă măsurile de limitare a răspândirii coronavirusului vor fi sancționate cu sume cuprinse între 2.000 şi 20.000 de lei după ce Guvernul a decis înăsprirea amenzilor.
În cazul persoanelor juridice, amenda va fi cuprinsă între 10.000 și 70.000 de lei.
„Sunt avute în vedere în special contravenţiile săvârşite împotriva măsurilor de limitare a răspândirii infecţiilor cu coronavirus, iar pentru cei care nu respectă reglementările adoptate în acest sens, contravenţia se amendează cu o sumă cuprinsă între 2.000 şi 20.000 de lei pentru persoane fizice, iar pentru persoane juridice, valoarea acestei amenzi este cuprinsă între 10.000 şi 70.000 de lei”, a declarat Ionel Dancă, astăzi, la Palatul Victoria.
Inițial, legea prevedea amenzi între 100 de lei și 5.000 de lei pentru simplii cetățeni, și între 1.000 de lei și 70.000 de lei pentru firme.
Practic, cei care erau prinși pe stradă că se plimbă fără motiv puteau plăti jumătate din minim în 15 zile, adică doar 50 lei. Acum suma minimă pe care o vor plăti este de 1.000 lei.