Cristian Iacob s-a născut în 17 iunie 1981, la Timișoara, și a fost solistul vocal al formaţiei punk Guranii. După ce și-a încercat norocul la diverse concursuri de talente, artistul timișorean a „plecat în lume“, și în luna august a anului trecut s-a stabilit în capitala Malaysiei, Kuala Lumpur. Am realizat un interviu cu artistul care și-a schimbat numele în Chris Jacob, în care am aflat despre pasiunea sa pentru punk și Elvis Presley, cum l-au ajutat în viață participările sale la concursurile de talente și cum s-a adaptat vieții pe care o duce de mai mulți ani în îndepărtata Asie.
– De unde vine pasiunea ta pentru muzică? Ai moștenit pe cineva din familie? Ai debutat pe scenă la vârsta de șapte ani la Cântarea României. Cum a fost această experiență și care au fost următoarele tale aparițîi în public?
– Îmi amintesc cum pe la vârsta de 5 sau 6 ani am primit de la mătușa mea o casetă audio cu Elvis Presley. Îmi amintesc și acum cum ascultam uimit și mi se părea că e cel mai frumos lucru ever pe lumea asta. Este prima mea amintire despre muzică. Mai încolo țin minte că a adus tata acasă o casetă video unde la sfârșitul unui film kung-fu era „Thriller”-ul lui Michael Jackson, video varianta completă, iar după era un concert live al Tinei Turner, unde era invitat și David Bowie. Deci primele mele amintiri muzicale ar fi Elvis, Michael Jackson (l-am și văzut live la concertul din București din’96), Tina Turner și David Bowie. Îl am pe Elvis portret, tatuat pe mâna stângă, că să îmi amintesc întotdeauna de unde a pornit totul pentru mine. Mai încolo în școala generală am descoperit rock-ul prin Guns’n’Roses, Aerosmith și Metallica. Acestea erau formațiile mele favorite, dar mai ascultăm și heavy metal: Iron Maiden și Megadeth. Am încercat să îmi las plete, dar pe vremea aia încă mai erau rămășițele sistemului comunist în școli și te puneau dirigințiii să te tunzi. Am trecut apoi la punk, undeva chiar înainte de liceu. Am descoperit Sex Pistols printr-o colegă de clasă, apoi Toy Dolls, The Ramones, Pixies, The Exploited, UK Subs, Dead Kennedys, The Misfits, Stiff Little Finger și Green Day care tocmai apăruseră. Toate casetele și tricourile cu formații erau cumpărate de la Rocka Rolla. Era super locul ăla. Găseam muzică pe gustul meu. Pe vremea aia m-am și împrietenit cu frații Guran. Ne-a făcut cunoștință un prieten comun, Pâru, zis și Gânsacu.
Nu a cântat nimeni la mine în familie, dar ai mei erau melomani și se asculta muzică toată ziua, în casă și în mașină. Despre Cântărea României am amintiri vagi. Țin minte că au venit în școală să ne filmeze și nu aveai voie să te uiți în cameră. Eram în clasa întâi sau pionieri în clasa a doua, chiar înainte de Revoluție. Țîn minte că am învățat o poezie despre Ceaușescu și Elena și a trebuit să o recit. Următoarea apariție pe scenă a fost la primul festival Underground din România în formația Guranii care deja îmi erau prieteni foarte buni și de la care luam casete și îmi recomandau muzică Punk și New Wave
– Ai fost solistul vocal al formației de punk Guranii. Cum ai ajuns în această trupă și care au fost cele mai frumoase experiențe alături de formație? Cum era scenă muzicală în acele vremuri? Ce lipsea ?
– După cum ziceam, i-am cunoscut printr-un prieten comun și mergeam des la ei acasă. Țin minte că unul din ei cânta la chitară și unul la bass dar bineînțeles începători și la un moment dat au venit cu ideea să facem o formație Punk. Experiențe frumoase tot am avut. Țin minte un concert al formației Psycho Pampers ce se întâmplă înainte de primul festival Underground undeva pe lângă Facultatea De Arhitectură parcă. Aveam cred că vreo 12 ani și am mers toți acolo. A fost super tare. Din câte îmi amintesc am cântat împreună cu Guranii la primul și al doilea festival Underground în Timișoara. Mai erau și alte formații acolo printre care Haos. Eram foarte mari fani Haos. Ne făceam revelioanele și vacanțele împreună. Eu aveam 12 ani când i-am cunoscut, iar restul erau mai mari ca mine, 15-16 ani. Haos cred că erau studenți deja. Cam după ce am împlinit 18 ani ne-am cam îndepărtat unii de alții având diferite preocupări și direcții în viață. Nu prea îmi plăcea scenă muzicală de la noi în acele vremuri. În afară de Vunk, Timpuri Noi și mai era o formație românească Punk ce semănau cu Green Day, nu mai îi țîn minte numele, nu prea mă regăseam în mainstream deloc.
– Ți-ai încercat norocul la diverse concursuri de talente. Te-au ajutat aceste experiențe? Crezi că aceste concursuri sunt benefice pentru artiștii care vor să facă o carieră muzicală?
– Sincer aceste experiențe m-au ajutat într-un fel. Am început să am experiență cu televiziunea și am cunoscut foarte mulți oameni din industrie cu care sunt și acum prieten dar am avut și un gust amar din cauza altora. Totul era mai mult sau mai puțin regizat în aceste emisiuni iar uneori se vota din regie cu cine trebuia să câștige. Am câștigat o emisiune împreună cu alți 3 artișți, Fresh Club la Național TV în 2004, dar nu s-a întâmplat nimic după, iar premiul nu a fost acordat. Ba mai mult nimeni nu mai răspundea la telefoane de la Național TV. Am câștigat album, producător și videoclip în valoare de 20 sau 30 de mii de euro, dacă îmi amintesc bine. La multe din aceste emisiuni unii dintre marii artiști din România aflați în jurii se uitau la noi concurenții, de sus, cu dispreț. Am văzut foarte multă ingâmfare acolo dar nu la toți bineînțeles. Erau și oameni foarte faini. Țin să ii amintesc pe doamna Corina Chiriac care m-a încurajat la Popstars și din cauza căreia poate m-am apucat serios de cântat. Dana Nălbaru și formația ei care sunt acuma formația Zero și cu care sunt încă prieten (Fresh Club), Alexandra Ungureanu, o super voce și artistă cu care sunt încă amic. Virgil Ianțu, Andreea Raicu, Mistrețu și Tilică erau oameni mișto (Megastar), Crina Mardare, un om și profesor vocal excelent cu care am studiat la Fresh Star și Megastar.
– Care sunt primele discuri pe care le-ai ascultat și cum te-au influențat acestea în cariera ta?
– Elvis Presley – Compilation – primele amintiri muzicale, am început să îmi doresc să cant ba mai mult să doresc să devin un entertainer ca și Elvis, deși acest țel părea foarte îndepărtat cred că undeva pe la 30 de ani am reușit să îl ating. Apoi Michael Jackson – Thriller, David Bowie – Let’s Dance, Duran Duran – Rio, Aerosmith – Get A Grip, Guns ‘N’ Roses – Use Your Illusion 1 and 2, Sex Pistols – Never Mind The Bollocks, Depeche Mode – Violator, Billy Idol – Cyberpunk, The Ramones – Rocket To Russia, The Pixies – Doolittle, Green Day – Dookie, Nirvana – Nevermind, Smashing Pumpkins – Mellon Collie and the Infinite Sadness, U2 – Lemon, Lenny Kravitz – Are You Gonna Go My Way, John Mayer – Battle Studies (mi-am descoperit afinitățile pop prin acest album și m-am îndepărtat un pic de aria rock – punk-rock – new wave), Chet Baker – Chet Baker In Tokyo.
– Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ai primit vreodată în carieră muzicală? Dacă ar fi să dai un sfat celor care se gândesc să pășească pe acest drum, care ar fi acela?
– Cel mai bun sfat a fost să nu renunț niciodată. Cred că se poate aplica în orice în viață. Am început din nimic și am reușit să îmi fac o carieră internațională. Lumea crede că sunt numai două niveluri în această meserie: starving artist și superstar. De fapt sunt mult mai multe nivele. Dacă insiști, în orice ai mari șanse de reușită. Caută-ți calea și găsește-te pe tine că și artist iar dacă se închide o ușă, bate la altă.
– Ai simțit nevoia vreodată să te exprimi că „solo artist“, fără altă formație, să exprimi idei proprii? Cât de greu este să ajungi la un numitor comun cu ceilalți artișți dintr-o formație?
– Da, am simțit și cam asta fac acum. Am terminat video-ul la primul single care va fi în engleză și în chineza mandarină. Piesă e scrisă de mine în engleză, iar pentru varianta în limba mandarină am lucrat cu un songwriter și producător din Singapore. Video-ul l-am regizat eu și e filmat în Singapore. Lucrez acum la restul LP-ului și vreau să înregistrez, să produc și să filmez și pentru celelalte piese scrise de mine.
– Care este secretul unui bun muzician? Cum te „antrenezi“ pentru a fi în formă la concerte?
– Vocalize zilnic, exerciții pentru respirație, sala de minim 3 ori pe săptămâna cu greutăți, cardio pentru respirație și mâncat cât de cât sănătos.
La începutul carierei îmi scriam un scenariu pentru fiecare cântec și pentru pauze între cântece și intro-uri, ca un fel de prezentator. Așa am învățat să vorbesc pe scenă și să devin mai mult decât un cântăreț, să devin entertainer. Am învățat și un pic de dans că aveam două picioare stângi. Basic stuff only.
– Ai plecat în 2007 în Irlanda să cânți în pub-uri. Ce ai învățat din această experiență?
– Am învățat că nu are rost să încerc în Europa în general acolo fiind foarte mulți artiști foarte buni care trăiesc de pe o zi pe altă literally, piața fiind suprasaturată. Am înțeles că trebuie să îmi găsesc locul meu iar locul meu nu era în Europa.
– Din 2013 te-ai mutat în Asia.Cum te-ai adaptat condițiilor de acolo?
– M-am adaptat din prima extraordinar în Asia. M-am simțit acasă de prima oară când am pășit în China în decembrie 2012. Atunci am și cântat pentru Jackie Chan într-un cinema când își lansa un film. Se întâmplă în Shenyang, în nordul Chinei. De acolo am luat legătură cu o companie canadiană de producție ce angajează artiști din toată lumea dar lucrează exclusiv în Asia și Emirate. Am semnat cu ei pe un an și am mers să fac training în Vietnam iar după aceea primul gig cu ei, într-o formatiee internațională, a fost în Singapore. Asia este un loc minunat cu oameni calzi și mult mai relaxați față de europeni. Pentru mine s-a potrivit că o mănușă. Parcă m-am întors acasă. În toți acești ani am cunoscut și câteva vedete de la Hollywood iar cu unii dintre ei am stat la taifas când veneau în club. Fiind cluburi de 5 stele, e normal acolo să întâlnești tot felul de vedete și milionari sau miliardari. I-am cunoscut pe Jean Claude Van Damme, Zoe Saldana, Chris Pine, Simon Pegg, Lebron James, David Beckham. Am avut contracte și în Dubai și Orientul Mijlociu dar prefer Asia.
– De ce ți-ai schimbat numele din Cristian Iacob în Chris Jacob? Să sune „englezesc“?
– Hahaha, nu. Păi, nu pot să pronunțe ăștia pe aici Iacob. Chris oricum îmi ziceau toți de mic. Mai ales in China nu pot pronunța. Dar si aici în Malaezia. Și ăentru că aici se vorbește engleza era mai ușor să schimb o literă decât să îi aud cum se chinuie să zică Iacob cu i și să confunde cu Jacob. Dacă zici că ești din România, în China, habar nu au. Zic aaa Roma, Italy. Pe aici în Malaezia, au mai auzit… Mi-am schimbat numele când am ajuns prima oară în China. E ok ca și nume de scenă.
– Ai cântat pe vase de croazieră, în jurul lumii, unde ai interpretat în zece limbi străine. Cât de greu este să cânți în asemenea locații și care sunt satisfacțiile pe care le ai în urmă acestor experiențe?
– Da, am doi ani pe vase de croazieră. Am cântat în mai multe limbi străine și încă o mai fac, depinde de țara în care sunt. Am jucat în teatru muzical pe primul vas de croazieră. Este destul de greu pe vase pentru că sunt foarte multe restricții. Sunt și satisfacții mari, una din ele fiind că ajungi să vezi o mare parte din glob, alta că îți faci o experiență cu altfel de show-uri cum ar fi teatrul muzical și cântatul în alte limbi. Show-urile după ce le înveți sunt ușoare dar viața pe vas nu e chiar ușoară. E unfel de armată mai light. Ca să ajungi pe vas trebuie să devii marinar. Îți trebuie carnet de marinar și trebuie dat untest. Oricine lucrează pe vas, chiar și la magazine sau bucătărie trebuie să știe ce să facă în caz de urgență și cum să pună bărcile de salvare la apă etc. Sunt drill-uri săptămânale unde se fac exerciții de salvare iar căpitanul sau secundul vin și întreabă la întâmplare chestii de urgență. Dacă nu știi vii înapoi a două zi la el în birou și te mai întreabă. Tot așa până știi tot. Pe mal ai voie cu o oră după pasageri și trebuie să te întorci cu o oră înaintea lor deci e restricționat. Trebuie o anumită uniformă de zi și una de seară. Într-adevăr entertainmentul….au mai multe permisiuni și puteam merge gratuit ca însoțitori la excursiile pe mal. Așa ajungi să vezi cele mai frumoase muzee sau locuri istorice și speciale de prin lume.
– CD, vinil sau streaming? Ce preferi și ce părere ai de fiecare?
– Vinil bineînțeles. Eu cum călătoresc foarte mult nu prea pot asculta decât digital dar mi-aș dori vinil. Old school, best school. Sunetul e mult mai cald și e altă senzație bineînțeles. CD îmi amintește de post liceu și de alte vremuri iar casetele audio îmi amintesc de copilărie și liceu.Toate au fost la timpul lor ceva special și le apreciez. Țîn minte că eram încă în generală și aveam o casetă BASF pe care am înregistrat o compilație de piese de toate genurile și visam să călătoresc prin toată lumea și să cânt pentru mulți oameni. Visul mi l-am îndeplinit și mi-am tatuat exact acea casetă audio pe mâna stângă, sub Elvis, că să nu uit de unde a pornit totul.
– Mai demult ai cântat punk. După care ai trecut și la alte stiluri muzicale. Cât de greu este să te adaptezi diverselor cerințe care vin din partea spectatorilor care asistă la un show?
– Într-adevăr am trecut de la punk la alte stiluri. Aveam 18 ani când am început să tranzitez dinspre punk spre altele dar bineînțeles că am rămas întotdeauna punk at heart. Și acum mai ascult acasă. Totuși cred că e bine că am avut o călătorie muzicală care poate m-a ajutat să mă găsesc pe mine și locul meu ca și artist. Trecând prin atâtea stiluri și infulențe este greu să te adaptezi dar în timp și cu perseverență se poate învața orice. Din experiență am realizat că fiecare scenă este diferită. De exemplu în China se cere mai mult Top Pop 40’s adică muzică nouă cum ar fi Bruno Mars, Maroon 5, Ed Sheeran, Post Malone etc. În Malaezia mai mult rock, în Singapore 80’s, Orientul Mijlociu rock și 90’s, Indonezia latin și rock, Anglia și Irlanda oldies, rock, brit rock, pop rock, brit pop șamd.
– Ai vreun „ritual“ înainte de concert? Ce te faci în momentul în care ai uitat vreun pasaj dintr-o piesă pe care trebuie să o cânți? Improvizezi?
– Înainte de orice concert îmi trebuie minim 20 de minute singur. 10 minute meditație, 10 minute vocalize de încălzire.
Se mai întâmplă să uit texte din când în când dar nu des. În general pe acea partea cântecului întreb publicul ceva sau îi fac să pună mânile în aer sau găsesc o soluție. În general am mai multe trucuri care par că ar fi planificate de dinainte pe acea porțiune de piesă. După aceea revin unde sunt sigur pe mine sau o pot ține așa până la sfârșitul piesei. Am învățat în timp cum se face să arate totul profi când uiți sau se întâmplă ceva neprevăzut pe scenă. Mai nasol când pică tot sunetul, atunci e greu de scos la liman. Din fericire nu prea am avut experiențe de gen.
– Ce te faci când cineva îți cere să cânți o piesă la un eveniment și nu știi să o cânți? Cum rezolvi situația?
– Îi rog să îmi deie mai multe variante de piese și dacă nici atunci nu se potrivește îi ofer să aleagă o opțiune din repertoriul pe care îl am cu formația în acel moment. Dacă eu știu piesa și formația nu știe pot cânta o strofă și un refren acapella. Acuma depinde și de cine și cum cere. Dacă avem setul de high tempo și se cere o baladă, refuz elegant. Până la urmă avem un program de urmat dar în general încercăm să facem pe toată lumea fericită.
– Care este visul tău muzical? Să ai o formație proprie și să cânți în fața a mii de oameni? Să scrii o piesă din categoria „de neuitat“? Unde te vezi peste cinci ani?
– Visul meu este să îmi scot albumul și videoclipurile cât mai curând. Dacă are success e ok, dacă nu, măcar las ceva în urmă în care am pus suflet. Formație proprie am și am avut și am și cântat în fața a mii de oameni. Zeci de mii ar fii fain haha.Glumesc bineînțeles. Am realizat în timp că nu asta e important. Important este să fiu fericit, să mă exprim sincer fără să țin cont de trenduri și să pun o parte din mine în muzica mea. Peste 5 ani mă văd căsătorit și cu doi copiii și probabil tot în industrie, sper la alt nivel. Tot timpul e bine și satisfăcător să simțim că progresăm în meseria pe care ne-am ales-o iar până acum, în timp cred că am reușit acest lucru.
Care este mesajul tău pentru melomani în aceste vremuri grele de răspândire a pandemiei de coronavirus?
Le recomand să asculte cât mai multă muzică diferită, să învețe un nou skill, instrument sau limbă străină, să mediteze, să facă sport acasă, să cânte, să citească cărți, să se uite la filme, să scrie cântece, poezii, poeme sau romane, să țină un jurnal și mai important decât toate să își păstreze speranța și pasiunea și să aprecieze viața. Artiștilor le recomand să posteze online cât mai mult live sau înregistrări. Tuturor le recomand să nu iasă din casă decât în regim de urgență până nu trece pandemia. This too shall pass.
