Consilierii locali, interes redus pentru ședința festivă organizată la 30 de ani...

Consilierii locali, interes redus pentru ședința festivă organizată la 30 de ani de la lansarea Proclamației de la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Împlinirea a 30 de ani de la lansarea Proclamației de la Timișoara a fost marcată, astăzi, printr-o ședință festivă a Consiliului Local Timișoara. Însă, majoritatea consilierilor locali nu s-au arătat interesați de a participa la acțiune. În total, în sală au fost prezenți doar 13 aleși locali, de la PNL și UDMR, iar consilierii de la restul partidelor au preferat să absenteze, speriați poate de răspândirea coronavirusului.

Ședința a început cu intonarea imnului național al României, iar apoi a urmat un discurs al primarului Nicolae Robu. „Se împlinesc 30 de ani de când la Timișoara s-a întâmplat un lucru excepțional. Ne mândrim cu faptul că de aici a început Revoluția Română, dar și că aici s-a generat practic primul document politic excepțional al acelei perioade, care cuprinde o mulțime de idei care pentru mulți la acel moment poate erau neașteptate și de neînțeles, ba chiar au fost înțelese greșit, pentru că au pus umărul unii să se înțeleagă greșit. Noi am cunoscut Proclamația de la Timișoara așa cum a fost ea, nedenaturată, prin urmare, am aderat la ea și am susținut-o cu toții. În urmă cu 30 ani, la data de 11 martie 1990, Timișoara dădea românilor primul document declarat autentic al Revoluției din Decembrie 1989 – Proclamația de la Timișoara.


Proclamația de la Timișoara este un manifest anticomunist al mai multor generații, a celor care s-au jertfit pentru o Românie liberă. Este cel mai important document al României privind spiritul evenimentelor din Decembrie 1989. Proclamația a deranjat prin cele 12 puncte ale sale pe mai marii zilei de atunci și îi deranjează și astăzi”, a spus Nicolae Robu.

La finalul discursului său, primarul Timișoarei a oferit două diplome omagiale. Una acordată Societății Timișoara, iar cealaltă președintelui organizației, Florian Mihalcea.

„Mulți mai cred în comunism, drept dovadă stă și lipsa colegilor PSD, care au decis să nu participe la această festivitate importantă în Timișoara. Mulți nu rezonează nici astăzi cu valorile Proclamației de la Timișoara”, a spus revoltat Lucian Căldăraru, consilier local PNL.

„Vreau să mulțumesc pentru faptul că nu s-a uitat de ce s-a întâmplat în 11 martie 1990 în Piața Operei. Aș dori să vă reamintesc că în 9 martie 1990, Proclamația de la Timișoara, înainte de a fi definitivată, a ajuns în Consiliul Local Timișoara, unde a fost discutată, dezbătută și apoi votată. Consiliul Local Timișoara și-a asumat, a adoptat această Proclamație de la Timișoara. Ea a suferit mici modificări în Consiliul Local Timișoara, dar importante, și asta îi dă cu atât mai mult o greutate Proclamației, prin faptul că CLT, care este reprezentantul timișorenilor, în numele timișorenilor, a adoptat și semnat Proclamația de la Timișoara”, a precizat Florian Mihalcea.

Societatea Timișoara a pregătit un amplu program, la împlinirea a 30 de ani de la lansarea Proclamației de la Timișoara, însă toate evenimentele au fost anulate din cauza pandemiei provocate de coronavirus. Doar mai multe steaguri au fost montate în Piața Operei pentru ca timișoreni să-și aducă aminte de ce s-a întâmplat în data de 11 martie 1990.

Vă reamintim că, acum fix 30 de ani, ca urmare a ceea ce s-a cerut în decembrie 1989 pe străzile Timişoarei, a fost citită, de pe balconul Operei, „Proclamaţia de la Timişoara” Proclamaţia de la Timişoara reprezintă documentul Revoluţiei din Decembrie 1989, izbucnită în capitala Banatului, şi a fost redactată de către George Şerban. Concret, prin acest text s-a dorit ca oamenii să ştie ce s-a întâmplat mai exact în urmă cu 30 de ani şi care au fost revendicările celor care au ieşit în stradă pentru libertate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.