Dominic Fritz cere autorităților să facă publice datele epidemiei de coronavirus pentru...

Dominic Fritz cere autorităților să facă publice datele epidemiei de coronavirus pentru fiecare județ

1
DISTRIBUIȚI

Dominic Samuel Fritz, candidatul USR la Primăria Timișoara, este de părere că decizia autorităților de a comunica numărul persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV2, care provoacă boala COVID-19, doar la nivel național este una greșită. Fritz dă drept exemplu țări ca Austria sau Germania, unde statistica îmbolnăvirilor este detaliată pe zone.

„Ajunge! Românii nu sunt niște copii mici care trebuie feriți de adevăr! De o săptămână, guvernul nu mai comunică cifrele îmbolnăvirilor defalcate pe județe. Deci noi trebuie să ghicim unde se împrăștie virusul cel mai rapid. Înțeleg că decizia a fost luată pentru a nu crea panică, dar efectul mușamalizării e fix invers: Zvonurile zboară.


Lumea își pierde încrederea în autorități. Iar pentru că singurele cifre cu date geografice sunt decesele, am ajuns în situația cinică să numărăm morții ca să estimăm cifrele oamenilor infectați în județul nostru! După decese, avem două zone deosebit de afectate: Suceava/Neamț: 13;
Arad/Timiș: 9. Ajunge! Vrem cifrele defalcate măcar pe județ! Se poate și în alte țări (vedeți hărțile oficiale interactive din Germania, Austria…), de ce nu se poate și în România??”, a scris Dominic Fritz pe pagina sa de Facebook.

1 COMENTARIU

  1. Tara cum putem aduna bani sa sprijnim spitalele, ce putem face pentru cei din jurul nostru (in special batrani, cei cu dizabilitati, cei saraci, cei fara locuinta, cei fara rude) si de asemenea sa ne unim sa ii ajutam pe doctori, asistenti, pompieri, forte de ordine sa isi faca meseria cat mai bine si mai protejati! STATI IN CASA! Nu iesiti decat daca e urgenta SAU daca vreti sa ajutati!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.