Vești bune în ceea ce privește proiectul privind transformarea fostului spital de dermatologie, aflat pe str. Mărășești, într-un spațiu cultural. Nicolae Robu a anunțat că la licitația privind execuția lucrărilor, lansată în luna ianuarie a acestui an de către Primăria Timișoara, s-au înscris două firme, termenul de depunere al ofertelor expirând în data de 3 martie, la ora 15.00.
„Iată câți ani au trecut de când am mutat clinica de dermatologie de pe str. Mărășești pe str. Daliei. Nu am reușit până acum să transformăm acea clădire din centrul istoric așa cum am vrut, într-un centru cultural complex, dar suntem acum pe cale de a face acest lucru.
Avem în derulare licitația pentru lucrările efective de refuncționalizare din funcțiunea de spital de dermatologie în funcțiunea de spațiu multicultural. Valoarea estimată pentru aceste lucrări aflate la licitație este de aproape 19 milioane de lei, fără TVA. S-au depus până în data de 3 martie, când era termenul limită de depunere a ofertelor, la ora 15.00, două oferte. Drept urmare, sunt în analiză ofertele, să sperăm că ele sunt conforme și că se va putea desemna un câștigător”, a declarat primarul Timișoarei.
Clădirea de pe str. Mărășești a fost construită între anii 1744 – 1745 și în ea a funcționat primul Spital Orășenesc Civil de pe teritoriul Imperiului Habsburgic. Cunoscut și sub numele de „Spitalul burghez”, imobilul adăpostea primul spital comunal, construit cu 24 de ani înainte de Spitalul Universal din Viena („Allgemeines Krankenhaus”) și cu 35 de ani înaintea Spitalului „Sfântul Rochus” din Budapesta.
Potrivit reprezentanților Primăriei Timișoara, centrul va găzdui Muzeul Cetății Timișoara – un muzeu care va prezenta perioadele istorice de devenire ale orașului. De asemenea, spații vor fi disponibile pentru centrele culturale locale și internaționale, pentru sectorul cultural independent în forma incubatorului, dar și pentru o serie întreagă de evenimente indoor și outdoor.