Două mari lanțuri de magazine au anunțat că îngheață prețurile pe timp...

Două mari lanțuri de magazine au anunțat că îngheață prețurile pe timp de criză

0
DISTRIBUIȚI

Lanţul de magazine Mega Image, prezent local cu aproape 800 de unităţi, va îngheţa preţurile la toate produsele din magazine până cel puţin la final de aprilie 2020, a anunțat compania.

Înainte de a face asta, oficialii companiei susţin că vor reduce preţul la peste 1.000 de produse alimentare şi nealimentare de bază – cele mai căutate în această perioadă – şi la peste 150 de fructe şi legume, aducă 75% din toată categoria.


Alte produse incluse sunt lactatele, uleiul, zahărul, orezul, pastele, produsele de igienă şi curăţenie.

Reducerile sunt valabile şi în online şi în offline. În acelaşi timp, termenele de plată către furnizori care au cea mai mare nevoie în această perioadă au fost reduse, adaugă reprezentanţii Mega Image fără a da detalii.

„Trecem printr-o perioadă cu numeroase provocări, în care întreg lanţul de producţie şi de aprovizionare a fost dezechilibrat din cauza măsurilor critice adoptate de către autorităţile relevante în contextul COVID-19. Toate acestea influenţează dinamica preţurilor, prin urmare am decis să intervenim cu măsuri de urgenţă pentru a limita creşterea preţurilor produselor la raft, comercializate în magazinele noastre şi pentru a echilibra preţurile în această perioadă”, a afirmat Mircea Moga, CEO Mega Image.

Acum câteva zile, și Carrefour a anunțat că a decis să plafoneze prețurile pentru o gama largă de produse (până la 500) în perioada 25 martie – 19 aprilie, „pentru a putea să răspundă nevoilor clienților privind aprovizionarea și planificarea bugetului de cumpărături”, după cum a informat compania prin intermediul unui comunicat.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.