Un vas de mari dimensiuni în care se gătea la ceremonii speciale, precum botezul, căsătoria sau înmormântarea, este exponatul care poate fi văzut în această lună la Complexul Muzeal Arad. Vasul provine din vechiul centru de olărit Birchiș, comună aflată în partea bănățeană a județului, aproape de granița cu județul Timiș, unde acest meșteșug s-a practicat de la sfârșitul secolului al XVIII-lea până la mijlocul secolului XX. Pentru ca un vas de asemeena mărime să poată fi ridicat pe roată era nevoie de doi olari iar cele două torți cu care era prevăzut ușurau transportul lui. Vasul, din ceramică nesmălțuită, este decorat cu două brâuri alveolare și este îmbrăcat într-o plasă de sârmă pentru a avea o mai mare rezistență. Mâncarea fiartă în aceste oale, uneori chiar o zi și o noapte, era deosebit de gustoasă. O bogată colecție de ceramică de Birchiș există atât la Complexul Muzeal Arad cât și la Muzeul Satului Bănățean.
Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva prezintă în această lună publicului „crucea de drimoc”, un precursor al mărțișorului. În unele sate se numea „Păpușa luminilor” iar în altele „Păpușa Ciurlicatului” și avea un rol totemic în cadrul unor ritualuri cu elemente simbolice ale fertilității, belșugului și sănătății, pentru animale, holde și oameni. Păpușa era confecționată din mlădițe luate de la toți pomii din livadă cărora li se adăuga o creangă de drimoc, un arbust care, în credința populară, avea puteri magice. Întregul mănunchi era legat cu un ștergar țesut iar în mijlocul lui se punea o lumânare aprinsă. Prin inima lemnului se trecea acul cu ață roșie pentru a da formă crucii iar aceasta era purtată de copii până când se auzea cucul cântând. Drimocul pus în pieptul copiilor avea menirea de a-i apăra de boli și de alte influențe nefaste, obiceiul având similitudini cu mărțișorul, despre care se crede că are, de asemenea, puteri protectoare. Obiceiul mărțișorului, răspândit pe întreg teritoriul României dar și în alte țări est-europene, a fost înscris de UNESCO în anul 2017 în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural European Imaterial al Umanității.
Craniul și mandibula unui Ursus spelaeus, un urs de peșteră care a trăit în urmă cu 400.000 de ani și a dispărut în timpul ultimei mari glaciațiuni este exponatul lunii la Muzeul Banatului Montan Reșița.
Descoperirea a fost făcută în peștera Popovăț din Cheile Carașului și este databilă în musterian (aproximativ 60.000 î. Ch.). Descoperiri similare au mai fost făcute în Peștera Urșilor din județul Bihor unde s-au găsit 140 de cranii de urs care aparțineau unor animale de talie mare ce puteau atinge greutatea de 400-500 de kilograme. Schelete ale urșilor de peșteră au fost descoperite și în Spania, Franța, Germania sau Rusia. Se crede că dispariția lor ar fi fost cauzată nu atât de lipsa hranei și de schimbarea climei, cât a folosirii peșterilor drept adăposturi pentru omul preistoric din paleolitic.
La Muzeul Național al Banatului pot fi admirate trei piese de aur nativ din colecția de minerale-paleontologie a secției științele naturii. Două din rocile expuse provin din zona Baia Mare, una din cele mai bogate în zăcăminte aurifere alături de cele din Munții Metaliferi din grupa Carpaților Apuseni și zona centrală a Carpaților Meridionali. Toate la un loc, alcătuiesc unele din cele mai bogate zăcăminte aurifere din Europa și au fost exploatate din cele mai vechi timpuri. Rocile au fost achiziționate de muzeul timișorean în anul 1957.
