Familia rugby-ului timişorean s-a mobilizat pentru Spitalul „Victor Babeş”. Aparatură medicală deja...

Familia rugby-ului timişorean s-a mobilizat pentru Spitalul „Victor Babeş”. Aparatură medicală deja comandată şi invitaţie la noi donaţii

0
DISTRIBUIȚI

Dan Dinu, fostul finanţator al clubului Timişoara Saracens, a anunţat că Spitalul Victor Babeş va primi ajutor şi prin Asociaţia Rugby 4 Timişoara. Prin intermediul acesteia au fost comandate deja trei ventilatoare absolut necesare iar orice doritor poate efectua mai departe donaţii pentru ca sprijinul luptătorilor împotriva coronavirusului să continue.

Omul de afaceri de al cărui nume se leagă cea mai prodigioasă perioadă a rugby-ului bănăţean a precizat că prin fundaţia în care e implicată şi alţi actuali sau foşti conducători ai clubului au fost comandate trei ventilatoare ATI S1100 în urma unei discuţii cu doctorul Cristian Oancea de la spitalul de boli infecţioase al oraşului.


Astăzi, Dan Dinu a amintit de prima experienţă cu spitalul timişorean, tocmai înaintea finalei Cupei din 2011, când David Palu, jucător din emisfera sudică, a fost internat fiind suspect de o formă de hepatită. Atunci, întreaga echipă i-a făcut o vizită în corpore după câştigarea trofeului. Până la urmă sportivul s-a refăcut.

„Noi am sarbatorit. El a plans. Doar doctorii au ramas sa vegheze asupra lui.
Si ingerii. Aceiasi doctori si ingeri, ii regasim intre zidurile aceluiasi spital. Doar ca David de aceasta data, e altul. Sa nu l lasati pe “David” sa moara!
Fiti alaturi de spitalul Victor Babes!!”, se arată în mesajul emoţionant postat de Dan Dinu pe reţelele sociale.

Donaţii se pot face astfel şi în contul: Asociatia Rugby 4 Timisoara; Cont Ron: RO17BRDE360SV26026443600 (BRD Timisoara).

„Noi ne vom asigura că spitalul Victor Babeş va primi aparatura medicală din banii pe care tu îi donezi. Totul va fi transparent şi vom justifica totul până la ultimul leu”, a mai precizat Dinu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.