Coronavirusul a blocat şi fotbalul: Nici meciurile lui ASU Poli şi Ripensia...

Coronavirusul a blocat şi fotbalul: Nici meciurile lui ASU Poli şi Ripensia nu se mai dispută după ce FRF a suspendat toate competiţiile

0
DISTRIBUIȚI

FR Fotbal a decis, la fel ca federaţia de baschet, să suspende şi toate meciurile care erau programate la nivel de seniori până la finele lunii martie. Prin urmare, cu puţin timp înaintea weekendului s-au dat peste cap şi planurile echipelor timişorene din B. ASU Politehnica nu mai joacă deloc sâmbătă cu Turris, meci care era programat acasă, în timp ce Ripensia nu se va mai deplasa în fief-ul Petrolului.

Cu puţin timp înainte de aflarea deciziei, cei de la „Ripi” au şi organizat o conferinţă de presă pentru partida de la Ploieşti, echipa pregătindu-se să plece cel târziu sâmbătă în această deplasare, căci meciul trebuia să se dispute duminica.

„Personal, cred că ar fi mai bine să se întrerupă, stăm aşa, e un sentiment de nesiguranţă.


Jucăm nu jucăm, mintea îţi merge în altă parte. Cred că va fi o decizie bună să nu se joace. Apoi se vor găsi spaţiile… Putem juca şi miercuri-sâmbătă. Pentru asta ne pregătim, de aceea avem preparatori… Nu mai e nicio echipă de Liga 2 în Cupă”, a fost concluzia antrenorului Alexandru Pelici pe tema posibilei suspendări a activităţii, confirmată după masă.

Iniţial mai multe jocuri erau programate cu porţile închise sau cu pătrunderea a maximum 100 de fani (cazul Reşiţa sau Arad) pe stadion, în cele din urmă însă, în urma unei şedinţe de urgenţă astăzi la amiază, cerută şi de mai multe cluburi de ligă inferioară, meciurile s-au amânat cu totul.

„Având în vedere pericolul epidemiologic pe care-l reprezintă virusul COVID-19 și luând în considerare deciziile luate în ultimele zile de către Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, Federația Română de Fotbal a decis să suspende toate competițiile până la data de 31 martie 2020”, se arată în anunţul FRF.

Aşadar, întreaga activitate fotbalistică din ţară a fost suspendată (cel puţin) până la data de 31 martie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.