Președintele Klaus Iohannis a anunțat, în urmă cu puțin timp, că se vor introduce restricțiile pe timp de zi care vor intra în vigoare de mâine. De asemenea, Armata va ieși în stradă pentru a asigura implementarea măsurilor dispuse prin ordonanțe militare. Cei care stau în autoizolare vor fi monitorizați electronic. Vom reveni cu amănunte.
UPDATE Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat, astăzi, că măsurile care reprezentau recomandări până în prezent devin obligatorii, făcând referire la restricțiile vizând circulația oamenilor.
Șeful statului spune că cetățenii pot ieși pentru a face cumpărători sau pentru a merge la serviciu.
Președintele a spus că măsura carantinei generale va intra în vigoare de miercuri dimineața.
„Vor fi noi restricții de circulație pentru români, ce a fost până acum recomandare devine obligație după principiul stăm acasă. Oamenii pot ieși la serviciu, la cumpărăturile absolut necesare însă aceste restricții devin obligații”, a spus Iohannis.
Șeful statului spune că se pregătește supravegherea electronică, pentru persoanele aflate în izolare.
„Am convenit să folosim și armata pentru a gestiona situația gravă din teren, Armata pune la dispoziție personal care va suplimenta Poliția și Jandarmeria”, a spus Iohannis.
Referitor la vârstnici, persoanele de peste 65 de ani vor trebui să stea în casă tot timpul.
„Aceste restricții vor fi prelucrate în cursul zilei de azi într-o ordonanță militară care se va finaliza până la sfârșitul zilei. Restricțiile vor intra în vigoare începând de mâine (miercuri – n.red.)”, a mai spus Iohannis.
Nu asiguram masti . Cu ce iese armata in strada ? Cu mastile de gaze ? Demagogie ! Interzici batranilor sa iese din casa , dar daca sunt singuri ? Pana acum nu ai rezolvat in timpuri normale , cele necesare batranilor si copiilor , si acum dai restrictii acestora ? Traind in lumi paralele cu realitatea ! 🙁 Nu stiu ca nu stiu ! 🙁