Primăria Timișoara caută administratori pentru cimitirele din oraș, în schimbul a 1,2...

Primăria Timișoara caută administratori pentru cimitirele din oraș, în schimbul a 1,2 milioane de euro

0
DISTRIBUIȚI

Primăria Timișoara caută firme care să se ocupe de întreținerea a trei cimitire din oraș. În acest sens, recent a fost lansată licitația publică privind „delegarea de gestiune prin concesionare a serviciului public privind prestarea de servicii şi activităţi necesare exploatării şi întreţinerii cimitirelor umane din Municipiul Timişoara situate în Calea Şagului, str. Rusu Şirianu şi Calea Stan Vidrighin, fostă Calea Buziaşului”.

Concret, Primăria Timișoara intenționează să semneze două contracte. Unul pentru întreținerea cimitirelor din Calea Șagului și str. Rusu Șirianu, iar celălalt pentru cel din Calea Buziașului. Valoarea totală estimată a celor două contracte se ridică la aproape șase milioane de lei, la care se adaugă TVA.

„Prin activitățile și serviciile necesare exploatării şi întreţinerii cimitirelor umane din Municipiul Timişoara se urmărește: realizarea serviciilor funerare pentru pregătirea și desfăşurarea ceremonialului înhumării; executarea săpăturii gropilor de înhumarea; înhumarea/exhumarea; organizarea, funcţionarea şi păstrarea evidenţei persoanelor decedate şi înhumate în cimitir; întreţinerea mormintelor/monumentelor funerare din patrimoniul local, naţional şi a personalităţilor marcante, a monumentelor şi operele de artă; amenajarea, curățarea şi întreţinerea locurilor de înhumare din cimitir; reparaţii/ întreţinere a: instalaţiilor de apă, canalizare, energie electrică, alei şi garduri împrejmuitoare ale cimitirului; întreţinerea construcţiilor din cimitir, precum şi alte bunuri mobile şi imobile care constituie patrimoniul cimitirelor; efectuarea investiţiilor din cimitire la nivelul de calitate şi financiar aprobat; asigurarea pazei şi ordinii în incinta cimitirului; servicii de asigurare şi menţinere a curăţeniei; activităţi de întreţinere, protejare şi conservare a spaţiilor verzi, gazonului, arborilor, arbuştilor, precum şi a oricăror alte amenajări dendro-horticole din incinta cimitirului care constau în: cosirea/tăierea ierbii, toaletarea şi tăierea de arbori/arbuşti, ierbicidarea şi combaterea buruienilor de pe alei şi spaţiile verzi dintre morminte/locuri de veci, greblarea frunzelor/vegetaţiei uscate sau rezultată în urma tăierii/cosirii şi transportarea la deponeu; executarea a cel puţin de două ori pe an (înainte de Sfintele Sărbători Pascale şi de 1 noiembrie) a unei curăţenii generale”, scrie în anunțul de participare la licitație.

Termenul limită pentru primirea ofertelor este data de 7 aprilie, la ora 11.00.


Concesionarea ar urma să se facă pe o perioadă de cinci ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.