Primul caz de infectare cu coronavirus confirmat în Arad. Primarul Bibarț: „Nu...

Primul caz de infectare cu coronavirus confirmat în Arad. Primarul Bibarț: „Nu e de glumă, trebuie să fim responsabili”

0
DISTRIBUIȚI

Primul caz al unui arădean infectat cu virusul SARS-CoV2, care provoacă boala COVID-19, a fost confirmat. Anunțul a fost făcut chiar de primarul Călin Bibarț.

„Avem primul caz confirmat în Arad cu coronavirus. În ultimul timp au fost luate mai multe probe, sunt trimise la laborator, și vom vedea ce rezultate mai avem. Cred că este încă un moment propice pentru a reitera ce am spus zielel trecute, de a sta mai mult pe acasă, mai ales persoanele în vârstă. Și această persoană nu este tânără, a fost transportată la Timișoara. Nu e de glumă, trebuie să fim responsabili, trebuie să înțelegem că sunt momente grele și nu e momentul să ne plimbă prin oraș inutil, mai ales persoanele în vârstă și vulnerabilă”, a spus primarul într-un clip postat pe pagina sa de Facebook.

La nivelul Județului Arad, conform raportării Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad, în centrele de carantină erau cazate, în această dimineață la ora 9.00, 135 de persoane.


Totodată precizăm că astăzi, 23.03.2020, primele 11 persoane carantinate în centre din Județul Arad au încheiat perioada de 14 zile de carantină. În ceea ce privește persoanele autoizolate la domiciliu, acestea sunt în număr de 915, în timp ce numărul total la zi al persoanelor pentru care s-a încheiat perioada de autoizolare la domiciliu este de 272 (totalitatea persoanelor ieșite din izolare de la instituirea acestei măsuri preventive până astăzi).

Până în prezent, la nivelul Județului Arad au fost încheiate cinci dosare penale pe numele unor persoane care nu au respectat reglementările privind obligativitatea declarării locului real de îmbarcare sau a regimului autoizolării la domiciliu. Din cele cinci dosare penale, trei au fost întocmite pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, art. 352 alin. 1 Cod Penal, iar celelalte două pentru fals în declarații.

De asemenea, polițiștii arădeni și cadrele Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad au aplicat în total 11 sancțiuni contravenționale pentru persoane care nu au respectat regimul autoizolării la domiciliu, valoarea totală a amenzilor fiind de 69.000 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.