Spectacole de excepție, online, din partea teatrelor din Arad și Timișoara, de...

Spectacole de excepție, online, din partea teatrelor din Arad și Timișoara, de Ziua Internațională a Teatrului

0
DISTRIBUIȚI

De Ziua Mondială a Teatrului, teatrul arădean oferă publicului un spectacol de excepție, „Casa Bernardei Alba”, de Federico Garcia Lorca, în regia lui Mihai Măniuțiu, care a văzut luminile rampei în stagiunea 2012/2013.

„27 martie e Ziua Internațională a Teatrului, o zi cu o însemnătate specială pentru fiecare dintre noi, cei pentru care scena înseamnă VIAȚĂ. Din păcate, vremurile în care trăim nu ne lasă bucuria de a fi alături de cei care pentru noi contează cel mai mult: spectatorii. Fără public, această minune care se cheamă TEATRU nu trăiește așa cum ar merita. Ne dorim ca reîntâlnirea să se petreacă repede. Pentru aceasta însă, fiți responsabili, #statiacasă și bucurați-vă de spectacol… online” este mesajul managerului teatrului Bogdan Costea. Piesa îi are în distribuție pe actorii Zoltan Lovas, Cecilia Lucanu Donat, Carmen Vlaga-Bogdan, Claudia Ieremia, Alina Vasiljevic, Carmen Butariu, Mariana Tofan, Oltea Blaga, Roxana Sabău, Liliana Balica și Oana Kun. Scenografia îi aparține lui Adrian Damian iar mișcarea scenică, Vavei Ștefănescu. Înregistrarea spectacolului poate fi urmărită pe pagina de Facebook a teatrului clasic „Ioan Slavici”, de la ora 19.00 iar link-ul este disponibil 48 de ore.

Până la reîntâlnirea din sălile de spectacol, teatrul național timișorean oferă, la rândul lui, în această zi specială pentru teatru, o nouă „întâlnire la voi acasă”, cu spectacolul de teatru-dans „Prin vis”, realizat de un reputat coregraf al Europei, Pál Frenak, în care poveștile se țes în jurul unui vechi Cadillac.


Spectacolul este difuzat pe canalul YouTube al teatrului, unde poate fi vizionat începând de astăzi, 27 martie, ora 20.00, până în data de 1 mai, pe site-ul www.tntimisoara.com și pe conturile de Facebook, Instagram și Twitter ale teatrului.

Foto: Adrian Pîclișan

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.