Teste negative în cazul celor care au intrat în contact cu femeia...

Teste negative în cazul celor care au intrat în contact cu femeia din Timișoara cu coronavirus

0
DISTRIBUIȚI

Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara in faliment solutie

Vești bune aduse de reprezentanții Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara. Femeia în vârstă de 38 de ani, din Timișoara, confirmată cu coronavirus se simte bine. În acest moment, pacienta nu mai are febră, iar starea ei de sănătate este una stabilă.

„Doamna depistată pozitiv cu coronavirus este în stare generală foarte bună, este afebrilă, cu tuse ușoară.


Mâine vom recolta primul test pentru retestare. Dacă acela va fi negativ, se va mai recolta încă unul, iar dacă și acela va fi negativ, va fi externată”, a declarat, astăzi, Voichița Lăzureanu, directorul Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara.

În ceea ce privește rezultatele testelor celor nouă persoane care au călătorit cu femeia cu coronavirus în avion, cinci pasageri și patru însoțitoare de bord, acestea sunt negative. De asemenea, negative au ieșit și testele realizate celor două femei internate, ieri, în unitatea medicală, cu suspiciune de coronavirus.

„Toate rezultatele care s-au lucrat în această dimineață sunt negative. Toate persoanele sunt, deocamdată, cu aceste teste negative. Contacții direcți și persoanele din avion rămân în continuare în autoizolare la domiciliu, urmând să se mai recolteze cel puțin o probă. Cele două doamne care au fost internate ieri au teste negative de coronavirus. Ele nu sunt în contact cu pacientul zero, așa că, dacă patologia le va permite, ele vor fi externate și vor fi izolate la domiciliu. Cele două doamne au viroze respiratorii obișnuite, au ieșit la testul de gripă negativ”, a precizat Voichița Lăzureanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.