Titu Bojin, nicio șansă să candideze la șefia CJ Timiș din partea...

Titu Bojin, nicio șansă să candideze la șefia CJ Timiș din partea Pro România, pe motiv că e prea bătrân

1
DISTRIBUIȚI

Titu Bojin nu are nicio șansă să candideze la șefia Consiliului Județean Timiș din partea Pro România. Anunțul a fost făcut, astăzi, de deputatul Adrian Pau, coordonatorul Pro România Timiș, în cadrul unei conferințe de presă. Pau a susținut că Titu Bojin este prea bătrân, plus că este asociat cu baronii locali PSD.

„Am încercat și încercăm să construim un proiect pe termen mediu și lung. Domnul Titu Bojin, astăzi, nu se încadrează în ceea ce ne dorim noi ca și partid.


Victor Ponta susține și le recomandă celor de la PSD să încheie cu așa numiții baroni locali. Astăzi, Titu Bojin, lăsând la o parte prietenia pe care i-o port, este un manager foarte bun, în schimb, el este asociat cu baronii locali PSD, fapt pentru care nu am dorit să compromitem acest proiect pe care l-am început acum un an. Titu Bojin poate să vină oricând în Pro România ca membru de partid, poate oricând să-și depună opțiunile pentru a candida pentru unul din posturile de consilieri județeni Pro România, însă considerăm că la vârsta pe care dânsul o are nu mai putem paria pe dânsul pe termen mediu și lung, având în vedere că nici băncile, după o anumită vârstă, nu-ți mai acordă credit”, a declarat Adrian Pau.

De asemenea, deputatul Pro România a confirmat că va candida din partea partidului pentru șefia CJ Timiș. În total, Pro România Timiș își propune să obțină cinci mandate de consilieri locali în Timișoara și șase de consilieri județeni.

„Cu certitudine voi deschide lista la consiliul județean. Este normal să îmi asum, pentru a încerca să fiu alături de colegii mei și să încercăm să obținem un rezultat cât se poate de bun. Vizăm să obținem cinci consilieri locali și șase consilieri județeni”, a detaliat Adrian Pau.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.