Useristul Fritz, despre coronavirus: Singura scăpare este testarea masivă. Ce variantă mai...

Useristul Fritz, despre coronavirus: Singura scăpare este testarea masivă. Ce variantă mai rapidă propune

1
DISTRIBUIȚI

Dominic Samuel Fritz, candidatul USR-PLUS la Primăria Timișoara, a atras atenția, într-o postare pe Facebook, că singura soluție pentru a scăpa de criza provocată de coronavirus este testarea masivă.

„Singura scăpare: testare! Azi, în România, avem aproape 300 de cazuri de coronavirus. În Timișoara nu mai avem, pentru moment, niciun caz nou. Sunt niște cifre care ar putea să ne liniștească. E adevărat că numărul oficial de îmbolnăviri e mult mai mic decât cel din alte țări, unde sunt deja mii de cazuri. Problema cu numărul ăsta e că ne dă doar cazurile confirmate. Dar o mare parte a celor infectați nu au simptome sau au doar simptome ușoare și ei nu sunt testați. A ieșit zilele astea un studiu care ne confirmă că în primele săptămâni ale epidemiei, în China, 86% dintre cazuri au rămas nedescoperite! Deci dacă 10 oameni au virusul, noi știm doar de unul! Asta ar însemna că cifra reală a cazurilor din România este mai degrabă undeva la 3000, nu la 300. Mulți dintre oamenii aceștia habar nu au că împrăștie virusul mai departe”, a semnalat Dominic Samuel Fritz.

Candidatul USR-PLUS la Primăria Timișoara a propus, astfel, testarea masivă a populației și a semnalat faptul că, până acum, în România, de când a început epidemia, s-au făcut doar în jur de 5.000 de teste.


Asta în condițiile în care în țară există doar șapte centre de boli infecțioase care au laboratoare în care pot fi prelucrate aceste teste.

„Pentru că avem o capacitate atât de limitată în țară, îi putem testa doar pe oamenii care îndeplinesc două condiții: au simptome, deci febră și tuse, și au fost într-o zonă roșie sau în contact cu o persoană testată pozitiv. Aici vedeți absurditatea situației: mulți dintre cei infectați nu prezintă simptome, deci nu sunt testați. Iar dacă ai simptome, dar te-ai infectat de la cineva care nu a fost testat, nu ești testat nici tu! Fix ăsta este cercul vicios care face cifrele să crească”, a precizat Fritz.

În aceste condiții, useristul a propus achiziționarea unui alt tip de test, rapid, care ar avea nevoie doar de o picătură de sânge, nu trebuie prelucrat în laborator, iar rezultatul se obține pe loc.

„Asta este singura soluție! Trebuie să cumpărăm masiv aceste teste și să testăm mult mai mult. Miile de români care intră în țară ar trebui toți testați, chiar și dacă nu prezintă simptome! Cadrele medicale ar trebui să aibă acces și să facă testări într-un număr mult mai mare! Cei care au simptomele bolii ar trebui testați. În Italia, au făcut un experiment: au testat absolut toți oamenii dintr-o localitate mică și așa au reușit să identifice și purtătorii de virus fără simptome, i-au izolat și astfel au scăpat de epidemia de coronavirus. Sper mult ca guvernul să se miște repede. Sunt în contact cu mai multe ONG-uri din Timișoara pentru a găsi soluții private, furnizori etc. Dacă e nevoie, cumpărăm noi testele și le donăm autorităților. Doar să testăm, rapid”, a afirmat Dominic Samuel Fritz.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.