Andrei Racolța, solistul legendarei formații Haos: „La câte probleme sociale sunt pe la noi, ar trebui să cântăm cu toții punk!“

În rândul amatorilor de muzică punk – rock din România, numele lui Andrei Racolța nu mai are nevoie de nicio prezentare. Solistul legendarei formații Haos a debutat în lumea muzicală cu trei decenii în urmă în cadrul unei trupe care s-a numit Hades și este cadru didactic la Facultatea de Arhitectură și colaborator al minunatului echipaj care alcătuiește „team“-ul Teatrului Auăleu. În cele ce urmează, am realizat un interviu alături de Andrei Racolța în care am aflat cum era scena punk a anilor 90 în Timișoara, care sunt primele discuri pe care le-a ascultat și cum s-a născut primul material discografic „oficial“ al formației care este considerată ca find prima trupă de punk din România…….

De unde vine pasiunea ta pentru muzică? Ai moștenit pe cineva din familie? Care au fost primele evenimente la care ai apărut în fața publicului?

Probabil e moștenire genetică de la ambii părinți, ei fiind muzicieni. (Eu sunt doar muzicant). Bunicul din partea tatălui, Alexandru Racolța, a fost tenorul liric al Operei Române din Cluj, iar pe linie maternă avem de asemenea o rudă celebră, Iosif Ivanovici, cel cu Valurile Dunării. Primul eveniment la care am apărut în fața publicului a fost o serbare de la grădiniță, în care am fost „solistul” la celebra piesă „Ciobănașul”, în sensul că eu cântam textul (Am să vă spun acum povestea unui ciobănaaș…), iar ceilalți băgau: Tralalaa, la, la-la-la, etc. Al doilea a fost în tabara de pionieri de la Șanta, în clasa a doua.

Înainte de a cânta în Haos ai activat în trupa Hades. Cum era scena punk din acei ani în Timișoara și ce amintiri plăcute (și mai puțin plăcute) ai din acea perioadă?

Am cântat cu Hades din a doua jumătate a anului 1990 până în 1993, când am ajuns în Haos. Hades era o trupă de thrash-metal care s-a transformat rapid în grindcore, dar aveam și 3-4 piese punk: 2 proprii + celebra preluare a lui Anarchy in U.K. (îmi amintesc ce iureș a ieșit când am cântat-o pe asta pe scena Liceului de Muzică…) și una de la Toy Dolls. Nu exista o scenă punk propriu zisă, ea atunci se năștea. Mergeam la repetițiile cu public restrâns ce se făceau în subsolul de pe Vasile Alecsandri (sub cafeneaua P.N.Ț.), unde cântau Nexantes, Ariciu, Motișan, Mani, Dan Lungu, Relu, Tzavă, Mași, Lori. Lori m-a băgat în trupă în 1993 și de atunci se numește Haos.

O amintire plăcută a fost participarea cu Hades la Posada 1990 sau 1991, când în fața scenei am avut un mosh-pit cu un singur tip (singur, dar hotărât!) – ceilalți au căscat gura oripilați de ce auzeau venind spre ei de pe scenă (inclusiv juriul, evident..). Acolo m-am cunoscut cu Tizke, de la Pansament. Una neplăcută a fost concertul de la Lugoj, finalizat cu o bătălie generală între rockeri și ghiolbănimea venită special pentru asta…

Ai prins „scena“ punk din Timișoara care s-a coagulat în cartierul Plopi și în Piața Unirii, înainte de Revoluția din 1989? Vremurile cu gașca lui Nexantes?

Nu am prins scena din cartierul Plopi de dinainte de 1989. I-am cunoscut pe câțiva dintre ei mult mai târziu, de-abia în urmă cu un an și ceva. Vremurile cu gașca lui Nexantes le-am prins… Încă fac parte din gașca lui!

Spuneai că mergeai la evenimentele desfășurate la subsolul cafenelei PNȚ din Timișoara. Cum erau acestea?

Am participat la curățarea subsolului – s-au scos de acolo tone de moloz, iar apoi, la partea muzicală – doar în calitate de spectator. Unii dintre băieți au fost reticenți față de prezența mea la început – considerându-mă metalar, dar s-au prins rapid că-s băiat bun.

Un alt loc memorabil pentru scena underground timișoreană din acele vremuri a fost clubul Htonian. Ce amintiri ai din acea perioadă?

În iarna lui 1993, Htonian a reprezentat locul debutului grupului vocal instrumental Haos! Mare iureș!!! Trebuia să debutăm cu o săptămână înainte, la balul de la Arhitectură, dar eu rămăsesem fără voce după repetițiile din subsolul „răcoros” unde repetam, acasă la Zorro. Acolo l-am cunoscut pe Dacian (aka DJ Rid – pe vremea aia), pe UFO (n.n. – Florin Unguraș, creatorul festivalului TM Base) și mulți „oameni de bine” ai „mișcării”.

Ce a reprezentat apariția Festivalului Underground din Timișoara pentru viața muzicală a orașului?

Momentul 1997 – prima ediție a UGTM Fest, a fost începutul unei vâlvătăi care a ars cu flacără vie timp de vreo 10 ani, după care, din păcate, treptat, s-a cam stins… Festivalul a însemnat marcarea Timișoarei pe harta underground a țării iar apoi, prin INCA, pe harta lumii. A fost o perioadă de efervescență muzicală în lumea alternativă, punk și post-punk a orașului și nu numai… Oamenii era încă idealiști și sinceri. Păcat că nu există prea multe înregistrări de atunci…

În anul 2002 ai urcat alături de Guranii pe scena Teatrului Național din Timișoara unde ați interpretat live coloana sonoră a unei piese de teatru. Cum ați ajuns la această colaborare?

Nu mai știu exact cum am ajuns acolo, careva din Guranii ne-a făcut lipeala. Ideea doamnei regizor Mihaela Lichiardopol de a avea un ”fundal” sonor live, în față, pe scenă, între actori și cu actori în band mi s-a părut foarte tare! Am cunoscut o altă lume a spectacolului, cu părțile sale vizibile și invizibile, foarte ne-punk și totodată foarte punk! Punkiștii au partea lor faină, iar oamenii faini au partea lor punk.

În anul 2003 ați aniversat 13 ani de existență a formației Haos la clubul INCA.

A fost singurul concert în care am cântat încontinuu o oră și jumătate. După concert, Floyd (bateristul) a plecat direct acasă și s-a culcat. Faza nasoală e că ne-am cramponat să începem concertul fix la ora anunțată, iar unii au întârziat și au ajuns de-abia la final. Am fost certați pentru asta, mai ales eu. Concertul ăla s-a dorit să fie un fel de concert de adio – deja simțeam că „nu-i mai cum era înainte”, după care însă, am reluat concertele, dar mai răruț. Prima reluare a fost într-o zi de 1 noiembrie (dacă tot eram „morți”…) fiindcă nu ne-am putut abține.

Care sunt primele discuri pe care le-ai ascultat și cum te-au influențat acestea în cariera ta?

Primele discuri au fost Powerage de la AC/DC, Metalmania 1980 – o compilație, Mob Rules de la Black Sabbath. Nu știu cum m-au influențat astea în „carieră”, dar, cu siguranță, din cauza lor am devenit rocker. De fapt, prima piesă care m-a făcut să exclam, în clasa a 6-a că vreau să fiu rocker a fost We are not gonna take it! a lui Twisted Sister – am auzit-o la Brebu, la radio Europa LIberă.

Ce părere ai de muzica românească de la ora actuală? Care sunt formațiile sau artiștii care îți plac? Ce lipsește din scena autohtonă?

Eu împart muzica în două categorii: cea care îmi place și cea care nu îmi place; dar asta nu înseamnă că una e bună și cealaltă e proastă. Ca să-ți dau un răspuns, cu siguranță, muzica românească la ora actuală e multă.

Dintre cei pe care i-am ascultat, îmi plac piese de la: I.P.R., Ada Milea, Dead Ceaușescus, Dordeduh, Recycle Bin, Jurjak , Brum și precis sunt mai mulți… Din scena autohtonă lipsește Dead Kennedys, Agnostic Front, Ska-P, GBH, adică din ăia care de cum urcă pe scenă și până ies te fac să sari. Nici măcar Dubioza Kolectiv nu avem.

Care a fost concertul care te-a marcat cel mai tare în cariera ta și de ce?

AC/DC pe Partizan Beograd în 2009. M-a scos din depresie.

Cum ți se pare scena muzicală actuală din Timișoara? Se poate face o comparație cu cea din trecut?

Observ că îmi face mai mare plăcere să răspund la întrebări legate de anii 90 decât la astea mai actuale… și cred că asta nu e bine. Nu mă pot referi la scena muzicală din Timișoara în ansamblul său, pentru că nu o cunosc. Asta e! Mai nasol e însă că nu prea știu nici ce se întâmplă pe scena underground locală actuală, iar în anii 90 îi cunoșteam pe toți, cu nume, prenume sau poreclă. Dar sper că asta e nasol doar pentru mine!

Anul trecut a apărut primul album al formației Haos, sub formă de vinil. Cum s-a născut acest album și de ce atât de târziu? 

Ani de zile m-am opus să „scoatem” un album, susținând că singura variantă autentică a lui Haos e aia live. Până la urmă, Ovidiu Mihăță (bate la tobe de ceva timp la Haos) m-a convins și am înregistrat concertul de la festivalul Antagon. L-am pus pe vinil așa, pentru colecționari. Discul în sine e un obiect foarte punk, e D.I.Y, coperțile sunt coperți vechi refolosite, decupate sau vopsite în tehnica stencil, am folosit ștampile, le-am băgat cu mânuțele noastre în țiple, le-am numerotat manual cu pixu’, etc. Cu retușurile de rigoare, e totuși live, deci it’s ok… Conține un soi de best of, că doar n-o fi worst of…

Despre mișcarea punk din România, în general, ce părere ai? A fost la fel de puternică ca cele din țările vecine?

Despre mișcarea punk din România, nu pot să am decât o părere bună, că, vorba lui Nexantes – „sunt toți panchiști de-ai mei!” – chiar dacă-s foarte puțini. Da. Sunt prea puțini. Chiar dacă nu-i știu eu pe toți (ca-n anii 90), la câte probleme sociale sunt pe la noi, ar trebui să cântăm cu toții punk!

Îmi explic de ce mișcarea punk din România nu se compară cu cea din spațiul fostei Iugoslavii, acolo existau trupe de punk încă de la începutul anilor 80, sincron cu ce se întâmpla în occident, datorită deschiderii specifice regimului comunist iugoslav din acea vreme. Dar avem un decalaj uriaș față de Ungaria, iar asta nu îmi explic prea bine de ce. Despre punk-ul din Bulgaria nu știu mare lucru, știu de formația de ska-punk La Muchedumbre, fiindcă am cântat cu ei în urmă cu fix 10 ani – 17 aprilie 2010, la Atelier D.I.Y. în Timișoara.

Care este motivul pentru care formația Haos apare atât de rar în fața publicului? La ce ne putem aștepta pe viitor de la voi?

Cu toții suntem angrenați în tot felul de chestii ce țin mai mult sau mai puțin de muzică, artă sau spectacol, unii avem concomitent mai multe joburi, au apărut copiii, etc.. Cu timpul stăm prost. Mi-am propus într-un timp să iau chestia cu muzica și repetițiile ca pe un sport, dar mie nu imi prea place sportul… Deci nu e bună asocierea. N-aș putea fugi de unul singur în jurul unui stadion sau pe străzi/în parcuri, nu aș merge „la sală”, mi se par pedepse nemeritate! (Știu că nu e sănătos. Nu faceți ca mine!).

La Haos, întotdeauna am făcut totul din plăcere și cu bucurie, iar această bucurie ne-am străduit să o transmitem și publicului. Fără „încrâncenare”, deși textele spun deseori chestii triste, grave sau odioase. Dacă tot apărem rar, măcar să apărem la evenimente faine, fie că le organizează alții (Revolution, Exit, etc.), fie le organizăm chiar noi. Nu vrem să ne simțim obligați să apărem constant în cluburi sau cine știe pe unde, doar ca să știe lumea că mai existăm; asta nu e o bucurie.

Pe viitor, intenționam să reiterăm evenimentul de dublă lansare de vinil Auăleu și Haos (teatru și punk live) pe care l-am avut în noiembrie la Casa Tineretului din Timșoara și în alte orașe din țară (București, Cluj, etc.), dar mai amânăm puțin, până trece nebunia. Vorba bravului soldat Sveik: ne vedem în prima joi, după război, la o bere!