Intervenţie urgentă în zori de zi pentru mai multe echipaje de la Detaşamentul de Pompieri Arad în oraşul Curtici. La locul incidentului semnalat pompierii au intervenit cu succes pentru a salva o femeie în vârstă de 62 de ani căzută într-o fosă improvizată, cu o adâncime de cinci metri.
Femeia era la 3,5 metri şi acoperită peste nivelul pieptului.
La faţa locului au sosit o autospecială de stingere si modul descarcerare, o autospecială SMURD de la Punctul de Lucru Curtici şi opt subofiţeri, precum şi sprijin de la SVSU Curtici. Decizia a fost luată rapid în privinţa procedurii salvatoare.
Cel care a intervenit individual a fost sergentul major Alin Ochis, care a coborât în fosă cu ajutorul mijloacelor din dotarea autospecialei și cu mult calm a reușit să o liniștească pe femeie, să o asigure cu mijloace specifice și să o aducă la suprafaţă. Femeia a fost prefată echipajului SMURD al Punctului de Lucru Curtici şi transportată la spital.
Alin Ochis, subofițer operativ și conducător de autospeciale la Detașamentul de Pompieri Arad, e absolvent al Școlii de Pompieri-Protecţie Civilă Boldesti. În cei doi ani de când își desfășoară activitatea la Arad, a participat la toate categoriile de intervenții ale inspectoratului, de la incendii la acordarea de prim ajutor in cadrul echipajelor SMURD. Iar acuma câteva luni a asistat chiar o naștere, împreună ca alți doi colegi în autospecială.