ASU Politehnica se pregăteşte de derby-ul cu Rapid la FIFA. Echipă-surpriză anunţată...

ASU Politehnica se pregăteşte de derby-ul cu Rapid la FIFA. Echipă-surpriză anunţată de giuleşteni în meciul virtual pentru o cauză nobilă

0
DISTRIBUIȚI

ASU Politehnica îi „găzduieşte” mâine seară din nou pe fraţii de la Rapid Bucureşti, de această dată online, într-un duel de FIFA pe PS4. Scopul meciului organizat pe internet e de a strânge fonduri care să fie folosite util în lupta Timişoarei cu pandemia. Suporterii pot viziona meciul gratuit din confortul căminelor, dar sunt îndemnaţi să achiziţioneze bilete virtuale şi să contribuie astfel financiar la cauză.

Un bilet la noul Poli-Rapid la FIFA 20 costă 15 lei şi poate fi achiziţionat AICI. Până acum s-au cumpărat vreo două sute de tichete virtuale pentru duelul care începe mâine de la ora 19.00 şi care va fi transmis pe canalele de YouTube şi Facebook ale Politehnicii. Echipa ESports timişoreană e mai „tânără” ca cea a Rapidului, fiind formată recent de Paul Cucoş. Câte 11 gameri de fiecare parte vor controla idolii virtuali iar încleştarea se anunţă inedită.

Rapidul a publicat deja prima echipă, urmând să mizeze pe titularii din finala Cupei României câştigată la Timişoara în 2007.


Atunci antrenorul Răzvan Lucescu i-a trimis în teren din primul minut pe: Coman – M. Constantin, Maftei, Rada – Bădoi, Măldărăşanu, N. Grigore, Perjă – Zicu, Buga, Mazilu. În schimb, alb-violeţii acordă încredere totală componenţilor actuali şi anunţă o formaţie „la zi”.

„A fost o chestie pe care am vorbit-o. Ei o să aibă echipa din finala Cupei, noi o să avem o echipa de acum. Să vedem care e mai tare, dacă ai noştri cei de acum ar fi luat Cupa… Probabil va fi echipa din meciul jucat cu Rapid”, ne-a spus Sebastian „Mihalcea” Novovic, preşedintele asociaţiei suporterilor „Druckeria”.

În remiza seacă de la începutul anului, meci oficial din returul Ligii 2, ASU Poli i-a folosit cu Rapid pe: Murariu – Jurj, Mera (cpt.), Scutaru, Cherecheş (10, S. Popovici) – D. Codrea (64, Vidrăsan), Ignea – Săulescu, Trip (76, Sofran), Munteanu – Axente. Bănăţenii o să anunţe înainte de meci şi cine sunt toţi cei din spatele „controllerelor” care vor reprezenta Politehnica.

S-a anunţat că fondurile obţinute din acest joc online vor fi donate Spitalului „Victor Babeş” Timişoara, totuşi, nu e exclus ca suma din bilete vândute online să se îndrepte către o altă unitate medicală care primeşte pacienţi infectaţi cu COVID-19. „O să vedem, pe urmă, o să dăm unde e nevoie. Am anunţat Victor Babeş pentru că acolo era nevoie atunci, dar dacă s-au strâns, atunci o să dăm unde e nevoie…”, a mai spus „Mihalcea”.

Nu au intrat în şomaj tehnic

La fel ca celelalte cluburi din B, ASU Politehnica îşi studiază bine opţiunile în perioada crizei generate de coronavirus. Clubul nu a luat încă decizia de a trimite jucătorii în şomaj tehnic pe perioada stării de urgenţă. Dar probabil asta se va întâmpla de la începutul săptămânii viitoare. Jucătorii şi angajaţii sunt acum aproape toţi cu salariile la zi.

„Am achitat pe februarie, mai avem ceva restanţe, o să le achităm… Încercăm să găsim soluţii, clar va fi greu. Vrem să discutăm cu jucătorii mai întâi… Probabil luni-marţi vom da un comunicat oficial”, a precizat Sebastian Novovic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.