Dincolo de vocea distinctă pe care o etalează cu o naturalețe copleșitoare în concerte, Beck Corlan beneficează de acel „vino-ncoa“ care diferențiează artiștii talentați de „ceilalți“. Solista care a devenit cunoscută publicului larg drept una din cele trei timişorence responsabile pentru videoclipul care a reuşit să comprime istoria muzicii româneşti în nouă minute a lansat cu cinci ani în urmă albumul de debut „Poduri de pace“. Un disc care oferă o varietate de genuri cum rar ţi-e dat să întâlneşti pe melagurile autohtone. Evantaiul acesta bogat de arome stilistice este evident și-n aparițiile ei live.
Se simte de la distanţă că Beck Corlan are o altă abordare visavis de muzică. În care „arome“ de funk, soul, pop, alternativ sau rock creștin se întrepătrund într-un mod miraculos iar „ciorba“ finală este memorabilă. Am realizat un interviu cu Beck Corlan în care am aflat care sunt primele ei amintiri legate de muzică, când ne putem aștepta la compoziții noi și cum se poate trece mai ușor peste perioada de auto – izolare obligatorie în vremurile pe care le trăim…
– Care sunt primele tale amintiri legate de muzică ? Care au fost primii pași în această direcție?
– Bunicul meu din partea tatălui, cânta la mandolină și vioară, tatăl meu împreună cu frații și surorile lui au studiat muzică la școală, formând în anii 80 o trupă cu compoziții proprii, el scriind versuri la unele dintre aceste cântece chiar și liniile melodice. Ai mei ne purtau ba la Marea Neagră, după ei, la conferințe cu muzică bună, ba prin Băile Herculane și mai știu eu pe unde, având deseori ca invitați muzicieni de prin Statele Unite, Suedia și Norvegia. E clar că nu îmi amintesc mult. Mai mult fotografiile și înregistrările video sunt cele care mă fac să înțeleg că această prietenie cu muzica e tare veche, cam de când sunt. Iar pașii personali în această direcție, mai concret, au început pe la 5 ani, cu pianul, pregătindu-mă pentru intrarea mea în clasa 1 la Colegiul Național de Artă „Ion Vidu”.
– Care sunt primele discuri pe care le-ai ascultat și cum te-au influențat acestea în carieră?
– Îmi amintesc bine o serie de CD-uri cu standarde jazz. Printre care erau Louis Armstrong, Chordettes, The Penguins, dar și Elvis Presley sau Eros Ramazzotti. L-am ascultat foarte mult toată copilăria pe Carman, care cu siguranță a avut probabil cea mai mare influență muzicală, pentru că nici el nu s-a oprit la un singur stil de muzică, ci a făcut din muzica lui mai degrabă o poveste. Nu a lipsit nici Michael Jackson și nici Whitney Houston, Andre Couch, Jessy Dixon și mulți alți cântăreți din muzica creștină americană.
Până și în ziua de astăzi, atunci când tatăl meu mă pune să ascult o piesă, îmi povestește despre fiecare vers și îmi despletește înțelesul fiecărei fraze. Cred că lucrul ăsta m-a influențat și mă urmărește în ceea ce compun la rândul meu. Povestea unei piese, nu neapărat rima versurilor sau linia melodică catchy, cât îmbinarea acestora în a oglindi emoția prin-o simplă măsură a piesei. Asta aveau și au primii artișți pe care ai mei îi puneau adesea să ne cânte, și de care nu m-am despărțit nici azi. O muzică cu mesaj.
– Care este secretul unui bun muzician? Cât contează „urechea“ și cât contează „studiile“?
– Contează amandouă. Trebuie să te smereșți și să recunoști că amandouă sunt extrem de importante. Dacă o iei doar pe una de braț, nu ai cum să ajungi „departe”. Eu cred că secretul stă în dragostea și dedicarea pe care le ai față de muzică, sutele de ore de studiu, prețul pe care îl plătești stând „închis” la tine în cameră pentru a excela în ceea ce Dumnezeu ți-a dat în dar.
– Ai devenit cunoscută drept „una din cele trei timişorence responsabile pentru videoclipul care a reuşit să comprime istoria muzicii româneşti în nouă minute“. Acum doi ani ați cântat, toate trei solistele, într-un turneu pe străzile României. Cum a fost această experiență pentru tine?
– A fost o experiență unică, asta e clar. Am rămas smerită cum ne-au învățat străinii cântecele și compozitorii români, cu cât drag și bucurie ne-au îmbrățișat cultura și totodată extrem de plăcut impresionată de profesionalismul și respectul lor față de noi Nu înțeleg, de ce nu ne unim în țară să facem astfel de ieșiri, chiar așa, pe stradă, unde simți pulsul cel mai aprope al ascultătorului, unde îl iei prin surprindere cu naturalețea, unde și publicul și artistul stau pe „aceași scenă”.
– Ai susținut o serie de evenimente și concerte de caritate. Ce te motivează să faci aceste acțiuni?
– Dragostea față de semeni. Fiecare dintre noi poate să facă puțin. Brutarul dă o pâine, profesorul o lecție, noi o cântare. Și e bine să promovăm binefacerea, să ajungă un lucru normal care face parte din educația noastră de omenie.
– Vinil, CD sau streaming. Care din acestea îți sunt pe plac și de ce?
– Cel mai bine îmi amintesc casetele, o groază de casete aveam, pe casete am făcut și primele înregistrări cu colegele în gimnaziu, mătușa mea cânta la Operă și mi-a dat un reportofon, Doamne, ce bucurie era să facem muzică și să ne putem asculta rezultatele, sigur, nu era o trupă serioasă, dar fetele cu care cântam erau extrem de talentate, iar muzica ieșea minunată. Bineînțeles că astăzi streamingul este primul lucru la care recurg, și streamingul este și cel care a dus muzica noastră în toate colțurile României, chiar și ale lumii. Și totuși, parcă nimic nu se compară cu un produs pe care îl poți ține în mână… de aceea doresc să comprim din piesele mele pe un CD, să știi că sunt acolo puse jos undeva, nu doar atârnate pe net.
– Cum ți se pare cultura muzicală în general în România?
– Mereu ne-am plâns că nu avem muzică bună în România, dar este fals. Sunt o mulțime de trupe și cântăreți, instrumentiști extraordinari, extrem de talentați, cu gust și caracter.
Dar puțini reușesc independenți să ducă proiecte la capăt, să le alimenteze cu concerte și producții. Avem nevoie unii de alții, noi de industrie și ea de noi, dar e puțin mai greu când standardul este unul „bătut în cuie, că să nu zic în cap”, deși, sunt și oameni care gustă și alte genuri muzicale… din ce în ce mai mult și prin tv și prin radio, iar acei oameni dau intrare și altor muzicieni să își cânte sufletul, și de ce ar trebui să ne surprindă că ascultătorii primesc atât de bine ceva nou… Dar așa cum este peste tot, bineînțeles că există muzică pentru toată lumea, rămâne de datoria fiecăruia să aleagă de unde își ia resursele cu care vibrează.
– Care este visul tău muzical? Să ai o formație proprie ….să cânți în fața a zeci de mii de oameni… să compui o piesă din categoria „de neuitat“?
– Hahaha, da, mereu am considerat că visul trebuie să constea în numărul ăla maaareeee de oameni în fața cărora îți cânți piesele . Nu e rău… cu toții avem vise și călătorii, însă astăzi, visul meu este să reușesc să îmbin atât de frumos muzica cu viață reală. Adică îmi doresc să reușesc să compun și să cant ceea ce trăiesc, și să redau unui public, oricare ar fi acesta, emoția și visul. Îmi doresc să pot să fac muzică fiind prezentă în ceea ce se întâmplă în jurul nostru.
– Care a fost cel mai impresionant concert văzut de ține în România? Dar în străinătate?
– În România, concertul de la care am plecat cu „durere de cap”, în sensul cel mai bun, mi-a explodat mintea de ce a putut fata aia să scoată din ea, împreună cu chitaristul ei. Este vorba de Andra Botez, o femeie superbă! Am cunoscut-o la un festival acum câțiva ani, este activă în Iași și recent a intrat mai mult în atenția publicului participant la emisiunea „Cântă cu mine”, unde a ridicat 100. (am și acum pielea de găină pentru că am pus-o să cânte în fundal). Andra, dacă citești asta, te iubesc! Iar acum, că îmi amintesc mai bine, pe Andra o ascultasem în Complexul Studențesc, în liceu, venise din Iași cu trupa. De pe atunci, probabil a insuflat atâta inspirație în mine. Afară, în California am ascultat o trupă foarte tare, Impresionant, fusesem și la Switchfoot pe stadion, dar ce au reușit să redea Gungor într-o sală mică, cu doar câteva instrumente, a fost fascinant, adânc și rămâne probabil una din cele mai frumoase experiențe live.
– Ce părere ai de muzică românească de la ora actuală? Care sunt formațiile sau artiștii care îți plac?
– Cum spuneam, ca peste tot, există de toate pentru toți. Însă m-aș bucura din ce în ce mai mult și în rândul tineretului să fie încurajată și muzica Clasică că fiind una frumoasă care te înalță și adâncește, să ascultăm cu interes și instrumentiști, nu doar vocali. Talent în România s-a dovedit generos că este. Trebuie muncit la partea susținerii. Publicul trebuie să învețe să primească cu respect fiecare artist,oricât de diferit ar fi el. Noi, spre exemplu am muncit mult la „Evoluția muzicii ușoare românești”, la un moment dat a trebuit să dezactivăm comentariile, pentru că mulți o luaseră pe ulei, făcând tot felul de comentarii jignitoare total deplasate și perverse, la un clip unde nu se cădea, era munca noastră, eram trei fete cuminți care cântau de dragul fiecăruia ce avea să ne audă. Trebuie să ne gândim, la cât de mulți cântărești și artiști sunt acolo, în spatele unui instrument, care nu se expun, de teama acelora care dau cu batjocura pe tastatură, cu jigniri, dar care habar nu au ce înseamnă muncă, studiu, și perseverență. Artiști avem mulți, și buni, publicul trebuie puțin să se mai autodisciplineze, să învețe să primească, și să respecte. Eu nu aș fi cântat dacă nu aveam oameni care să mă incurajaze în jurul meu, dacă auzeam doar miștocăreală toată ziua la adresa mea, nu cred că m-ar fi inspirat în nici un fel să expun „munca mea”. Ah, m-am lungit, deci, îmi place: Byron, Luiza Zan, Alexandrina, Subcarpați, Dirty Shirt, Burning Table,Vița de Vie, Sebastian Spanache Trio (chiar dacă nu mai cântă), Jazzy Bit, Helen, Alexandra Ușurelu, Pământ, Amalia Gaiță, Ana Kui, DDZ, Ela Sol, Taraf de Caliu.
– A trecut ceva vreme de la albumul tău de debut. Când ne putem aștepta la piese noi compuse de tine și un nou material discografic?
– De compus, compun mereu, face parte din modul meu de a înainta și de a-mi înțelege existența și mediul înconjurător. Adevărul este că trebuie să mă adun puțin, am idei multe, poate prea multe,și timp limitat. Dar două albume care clar urmează sunt: „#musicisforthesoul”, cu compoziții în limba engleză, și cel „Pentru România”, evident cu piese scrise pentru țara mea.
– Trăim vremuri de pandemie, în care lumea se schimbă. Cum treci peste perioada asta de autoizolare? Care este mesajul tău pentru melomani în aceste vremuri? Cum vezi „momentul“ în care vom ieși din această criză mondială?
– Personal, autoizolarea asta nu e nouă pentru mine. Mie îmi place să fiu singură, să scriu, să cant, să creez, nu mă plictisesc, ba chiar îmi aduce plăcere solitudinea asta. Sigur, mai mult se joacă cu psihicul nostru, gândul că nu poți să ieși. Dar poți, datorită platformelor sociale. În schimb, ține de fiecare artist să nu își „fenteze’” cariera, să continue să studieze și să își transmită muzica pe social media. Păi eu zic că în primul rând creezi tu pentru tine, și apoi că să împărtășești cu alții, nu invers, așa că pentru artiști, ar trebui să fie un timp extraordinar, o oportunitate chiar, în care pot creea ceva nou sau se pot perfecționa acolo unde știu că e nevoie. Eu am o groază de muncă de făcut, și la instrument și vocal, și la compus, și la vizune. Timpul ăsta mă ajută mult.
Cred că după această criză, lucrurile (sper) vor fi mult mai sincere și bune. Oamenii vor înțelege să asculte altfel , deși unii deja o făceau. Deși, mi-e teamă că vom uita ușor, și ne vom întoarce iar la divertisment și nu la ceea ce cu adevărat ne atinge sufletul. Dar sper , sper, că și artiștii, să începe să creeze din acel loc, al intimității, cumva, să ne reîntoarcem la „the basic”: Natură, Iubire, Viață, Iertare, Credință, Bunătate, Familie, Pace…
Back To the Roots! Dragostea ne este acoperiș și podea. Nu va lăsăți mintea să o ia razna, cu tot felul de gânduri și situații… hrăniți-va cu lucruri care vă înalță și vă apropie unii de alții, întăriți-vă credința, și creați, indiferent dacă creați doar pentru voi, dacă creați o pâine sau un cântec, o poezie sau un raft, o masă sau o pictură. Creați și fiți buni, și vom ieși din clipele astea incerte ca aurul din foc, mai Puri și mai Autentici.
Foto: David Mitran
