Mesajul lui Dominic Fritz la vestea că se pregătea un atentat la...

Mesajul lui Dominic Fritz la vestea că se pregătea un atentat la viața jurnalistului Dragoş Boţa: „Sistemul imunitar al democrației este sub atac în Timișoara”

1
DISTRIBUIȚI

Dominic Fritz a avut un mesaj tranșant după anunțul DIICOT, privind planul de ucidere a jurnalistului Dragoș Boța de către grupul infracţional format de Lucian Boncu. Candidatul USR la următoarele alegeri locale subliniază că primarul Nicolae Robu „trebuie să nu lase nici o urmă de îndoială în ce privește legăturile lui sau ale apropiaților lui cu crima organizată”. De-a lungul ultimilor doi ani PRESSALERT.ro a arătat legăturile strânse dintre Ionuţ Nasleu, directorul Pieţe SA, şi liderul interlop care a pus la cale asasinatul.

„S-a planificat asasinarea unui jurnalist. La Timișoara. Pentru că jurnalistul scria despre legăturile între crima organizată («lumea interlopă») și administrația locală timișoreană. Singurul motiv pentru care orașul nostru nu a ajuns știre internațională este că DIICOT și-a făcut treaba (…) Orice atentat asupra unui jurnalist incomod nu este doar un atac împotriva unui individ, ci atacă întregul fundament de valori al unei societăți sănătoase: libertatea, adevărul, transparența. Nu contează dacă ne place sau nu de jurnalistul respectiv. Noi toți suntem atacați. Nu există civilizație, nu există democrație dacă presa nu este liberă”, a scris Dominic Fritz pe pagina sa de Facebook.

Useristul a dat exemplele jurnalistei Daphne Caruana Galizia din Malta, ucisă în 2017, şi al jurnalistului Jan Kuciak din Slovacia, asasinat în 2018, în urma cărora guvernele din cele două ţări au căzut.

Dominic Fritz e convins că Dragoş Boţa a fost vizat pentru că a dezvăluit legăturile dintre autorităţile locale şi lumea interlopă: „A scris despre faptul că fostul consilier personal al primarului Robu, Ionuț Nasleu, actual șef al SC Piețe SA, este un prieten apropiat al interlopului Boncu.


Cu tot cu «îl pun naș la copilul meu» (Boncu despre Nasleu). Cu dedicații în cluburi de manele «pentru toată brigada» (Nasleu despre Boncu). Cu bătaie într-un club de fițe (Nasleu apărat de brigada lui Boncu). Cu «trofeul» Nasleu filmat de brigadă cum doarme sforăind și beat pe o terasă. Cu aprecieri laudăroase despre cât de bine e să ai omul tău în primărie gen «când îi f*t (lui Nasleu) o palmă, crede-mă, Robu pe loc din pat sare» (Boncu despre Nasleu). E vorba despre același Ionuț Nasleu care a pus niște maneliști să-i cânte dedicații primarului în Piața Traian acum câteva luni, așa că dl. Robu a interzis repede manelele în locurile publice din Timișoara (vă amintiți?). E mai simplu să interzici manelele decât să te dezici de un apropiat al interlopilor. În timp ce clanul Boncu face planuri pentru asasinarea jurnalistului, dl. Robu declară la TV că «nu există clanuri interlope la Timișoara». Și totuși îl ceartă un pic pe apropiatul său Nasleu, care apoi mărturisește pe pagina lui de Facebook, ca în cea mai bună telenovelă: «Dl. Primar mi-a spus că nu pot fi prieten în același timp și cu dânsul și cu persoane filmate drogându-se și că trebuie să aleg și să-mi fac cunoscută alegerea public. Îmi pare rău că o parte din prietenii mei vechi au ajuns să facă prostii. Îl aleg pe dl. Primar ca om căruia să-i fiu alături». Acum este oficial care sunt acele «prostii» ale prietenilor domnului Nasleu. Nu mai este o telenovelă. Să fie clar: nu s-a planificat asasinarea lui Dragoș Boța pentru că i-ar fi furat nevasta lui Boncu. Ci pentru că a scris despre legătura interlopilor cu Ionuț Nasleu și Primăria Timișoara. Au devenit dezvăluirile prea periculoase, prea aproape de adevăr?”.

Fritz cere ca în acest context Ionuţ Nasleu să fie îndepărtat de la conducerea SC Pieţe SA. „În timp ce Timișoara face știri naționale cu un complot de omor politic cât se poate de real, Ionuț Nasleu continuă să fie omul de încredere al domnului primar și își încasează salariul de director al unei companii din subordinea Primăriei. Pentru un oraș civilizat, un oraș mândru, un oraș liber ca Timișoara, asta este o situație absolut inacceptabilă. Primarul Robu trebuie să nu lase nici o urmă de îndoială în ce privește legăturile lui sau ale apropiaților lui cu crima organizată. Consiliul de Administrație al SC Piețe SA trebuie să-l demită pe Ionuț Nasleu. Sistemul imunitar al democrației este sub atac în Timișoara și toți democrații, indiferent de culoarea lor politică, trebuie să izoleze virusul care ne distruge. Repede”, a concluzionat candidatul USR la Primăria Timişoara.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.