Flaviu-Ovidiu Stuhuleț este „meșterul“ formației arădene B-ton. I se spune Fly și-n luna august a acestui an împlinește 45 de anișori. Recunoașterea națională a formației B-ton s-a produs odată cu albumul de debut „Văduva Albă“, care a fost mixat de către un alt arădean care este solistul formației Vița de Vie, Adrian Despot.
În cele ce urmează am realizat un interviu alături de Fly, în care am fost curioși să aflăm de unde îi vine această poreclă inedită, care au fost discurile care l-au influențat, cum stăm la capitolul cultură muzicală în România și care-s planurile de viitor ale formației B-ton.
– De unde vine pasiunea ta pentru muzică, ai moștenit pe cineva din familie? Când ai debutat „cu public“?
– Practic, m-am născut cu chitară în casă, era chitara mamei mele. Totuși, la 9 ani când a venit primul profesor, am ales mandolina, avea griful mai „pe mâna mea”, că să zic așa. Mai târziu, pe la 15 ani am început să cochetez cu chitara și de-atunci până azi am rămas prieteni. Primul eveniment a fost groaznic pentru mine, era un fel de serbare de sfârșit de an care s-a ținut la Casa Armatei din Arad. Sculele erau rudimentare, iar experiența mea era „zero”. Adrenalina cu care nu mă mai întâlnisem până atunci a făcut să fie și mai greu de suportat momentul. Toate neajunsurile cumulate pe aceeași scenă. Totuși, probabil că ăsta a fost momentul în care am decis că trebuie să lucrez intens pentru a mă corija la tot ce am realizat că este greșit în momentul acela: studiu personal, instrumente, colegi de trupă, organizare, etc…
– De unde îți vine porecla de Fly ?
– Nu știu exact exact de ce, câțiva dintre prieteni din adolescență mă apelau cu „Fly”… apoi m-am obișnuit să fiu chemat așa și chiar am început să realizez că avea noimă porecla mea: oricum eram prea puțin cu picioarele pe pământ…
– Cum l-ai cunoscut pe Adi Despot și ce părere ai de activitatea trupei Vița de Vie de-a lungul anilor?
– L-am cunoscut pe „Bucu”, adică Adi Despot demult. Nu îi știam numele adevărat până când nu a apărut la Școala Vedetelor. În vacanța de vară venea la bunica lui din Arad. Apoi am descoperit că aveam aceleași pasiuni: Rock-ul și Chitara. Probabil că asta ne-a sudat prietenia și mai mult, la vremea aceea. A venit apoi și perioada în care a trebuit să îl refuz. Aici știu că l-am supărat, dar situația nu îmi permitea. Eram în plină lansare a primului album B-ton, „Văduva Albă”, trecuseră peste mine deja zece ani cu tot soiul de încercări și tocmai mai aveam câteva săptămâni până la lansarea mult dorită a primului album, al primei formații pe care am făcut-o …când, sună un telefon… Alo? Era Adrian. „Fly, avem nevoie de basist pentru Vița de Vie, eu m-am gândit la tine”… A trebuit să îl refuz, nu puteam fi de acord cu ideea de dezertor. Plus că visul meu de o viață este să am o trupă cu membri 100% din Arad. Totuși, am rămas prieteni, de câte ori vine în Arad, ne vedem și rulăm câteva amintiri (nu chiar puține!), apoi seara urmează show-ul cu VDV! Vița de Vie sunt profesioniști de la care avem și acum de învățat!
– Formația B-ton a luat naștere din trupa Slammer. Cum ai ajuns în Slammer și de unde v-a venit ideea numelui B-ton… are ceva semnificații mai profunde?
– Am intrat în Slammer în primăvara anului 1997 în vederea completării formulei pentru un tur european… Deși, părea mai mult science-fiction acest motiv la aceea vreme, fiindcă, sincer, eu nu am crezut că este posibil..Pe lângă faptul că am făcut efectiv acel tur cu o Dacia 1300 (cinci în mașină, cu tot cu scule, nu vreți să știți!) m-am ales și cu niște prieteni pe care îi am și în prezent!
Practic ne-am dus pentru un tur prin Europa, prima destinație fiind orașul lui Goethe, Weimar, unde am înregistrat un demo de șapte piese, apoi alte orășele din împrejurimi, am cântat atunci și în Tabor, Bratislava și Praga. Acolo am împărțit turul cu cei de la Apocaliptische Reiter (D) și Under the gun (UK). Demo-ul nu a apărut nicăieri din păcate, dar poate că o să îl postăm la un moment dat. După întoarcerea acasă din acel tur, am început să lucrăm la tot felul de idei, foarte avangardiste la acea vreme care depășeau cu mult stilul Slammer care era powermetal și crossover. Ne-am trezit că au trecut 2-3 ani în care nu făceam decât să experimentăm chestii noi fără a le și concretiza în vreun fel… Musai trebuia să ne reinventăm. Nopțile la sală erau parcă infinite, iar a doua zi când ne revedeam, prima exclamare suna cam așa: „Mamă, ce ne-am betonat și azi-noapte”. Așa că, în primăvara anului 2000, s-a născut B-Ton.
– Care sunt primele discuri pe care le-ai ascultat și cum te-au influențat acestea?
– Mama mea avea tot felul de compilații muzicale, iar așa mi-au intrat în cap melodii de la Beatles sau Led Zeppelin. Mai apoi pe la 15 ani, lucram la un magazin de electronice, unde vindeam magnetofoane. Multe magnetofoane, video-uri și pick-up-uri. Deci aveam în sfârșit posibilitatea să înregistrez de pe vinil pe bandă. Așa, tocmai proaspăt fan Metallica, aveam pe o bandă single-ul „Creeping Death”, care era preferatul meu în testarea magnetofoanelor, spre disperarea colegilor mei de atunci… Nu am făcut prea mulți pureci acolo, pentru că în octombrie am fost angajat iar de Crăciun am fost concediat…
– Îți amintești cum a fost primul concert, în 2000, sub titulatura B-ton?
– Primul concert, a avut loc pe fostul vestit ștrand din Arad la Festivalul Kaiser. Ne-am trezit în fața a 12.000 de oameni, îmi aduc aminte că ni s-au cam tăiat genunchii când am văzut atâta popor… Totuși, am ridicat vibe-ul general și totul s-a terminat cu bine. Știam că a fost un început bun pentru B-ton 🙂
– Ce planuri aveați pentru anul în curs, înainte de pandemie?
– Anul 2020, pentru noi promitea destul de multe evenimente și festivaluri. Nu a fost să fie, dar cu siguranță se vor întâmpla lucruri frumoase după ce trece acest bau-bau numit „corona”…
– Se poate face o comparație între scena rock de acum și cea din anii 2000 ?
– Ca o comparație între 2000 și 2020: în anii 2000 când se organiza un eveniment, un festival, era foarte mult popor adunat acolo. Desigur, nu vreau să spun că toți se potriveau locului și momentului dar per ansamblu formam împreună o mare de oameni și simțeai un anumit vibe..Acum , la 20 de ani după, aproape că există câte un festival pentru fiecare nișă. Desigur, aici avem parte de o selecție a publicului dar, ca dezavantaj, am pierdut la număr.. deci, din mare am ajuns la lac… iar noile experiențe ne fac să sperăm că nu ajungem la puț.
– Care este secretul unui bun muzician? Cât contează „urechea“ și cât contează „studiile“?
– Ca muzician, contează în primul rând să ai „ureche” și bineînțeles te ajută și studiile. Până la un moment dat, din prisma mea. Altfel, nu văd de ce un instrumentist angajat cu acte în regulă, cu conservatorul luat, are totuși mari probleme legate de compunerea propriei melodii. Aici mă refer la majoritatea. Pe scurt, când îți traduci fiecare frază muzicală, apoi ajungi să o compari cu ce ai învățat, cred că e foarte posibil să pierzi viziunea de ansamblu. Probabil că într-o bună zi o să îmi schimb părerea, cine știe?
– Cum ți-ai descrie colegii tăi de trupă din B-ton?
– Gălbenuș, la chitară… pot spune că pe lângă faptul că suntem prieteni, are rol de motoraș, atât în viața artistică cât și cea civilă.
Dănuț bate toba, e prieten cu state vechi, de pe vremea Slammer… mai nou e și textierul trupei. Gim – bass, deși e cel mai nou în formație, este un vechi colaborator al trupei și are ca rol secundar atât arhivarea cât și introducerea noastră în mediul online. Tocmai am descoperit că deține imagini video de arhivă atât cu B-ton cât și de la începuturile primului club rock cu acte în regulă de după Revoluție din Arad, Constructorul…
– Se spune că ora exactă în industria muzicală românească se dă la București. Mai e adevărată această afirmație?
– E adevărat că la București se învârte ceva. Dar, având în vedere că, deși am ocolit să merg sau să locuiesc în București, totuși împrejurările au făcut să îmi înfrunt fricile iar odată cu problemele legate de management-ul trupei, apoi problemele din interior care nici pe noi nu ne-au ocolit, au făcut ca într-o anumită perioadă să trebuiască să ne schimbăm numele din B-ton în HABAR și chiar să ne mutăm în București. Așa am ajuns la alte componențe și formule, iar aici îl voi aminti pe Călin Stanciu Jr. cu care am început să săpăm mai mult înspre Indie/Alternative. Apoi, am avut parte și de colaborarea cu Andrei Găluț, motiv pentru care am ajuns să locuim aproximativ un an București, timp în care am văzut câte ceva, despre cum se întâmplă acolo. Desigur, cu bune și cu rele. Concluzia: La București se învârte ceva… dar nu tot!
– Cu șase ani în urmă ai susținut un concert în Timișoara, solo. Cu cover-uri de la Beatles până la chestii experimentale gen Battles, melodii din repertoriul Phoenix, B-ton, Timpuri Noi, Paraziţii. De ce ai ales această modalitate de exprimare artistică?
– Am avut o o vreme în care încercam să experimentez sau să mă redefinesc, a fost exact perioada în care am luat looper-ul pe post de trupă și am început din Arad, ajungând până în Barcelona… Fiind de unul singur, era mult mai ușor să ajung în tot felul de locuri, backline-ul de care aveam nevoie îl găseam în orice local dar… simțeam tot mai mult că îmi lipsește trupa. Nu se compară feeling-ul…
– La sfârșitul anului trecut, sub sloganul „Rock Only“, a avut loc un „remember“ pentru „Rock Only Club Constructorul“ din Arad. Ce a reprezentat acest club pentru viața orașului de pe Mureș și cum a fost primit acest „remember“?
– Anul trecut l-am terminat foarte fain, cu un concert inițiat de Cătălin Lăpușcă și care a avut parte de foarte multă lume, cred că s-a lăsat cu record la prezență. Practic, au participat toate formulele disponibile ale momentului, fără a se pune problema unei concurențe. Celebrăm amintirea renumitului club Rock Only – „Constructorul”, un fel de leagăn al adolescenței noastre. A fost foarte frumos vibe-ul la acest „remember” și îmi doresc să se repete!
– Ați făcut majoratul formației B-ton (și) la Timișoara, la defunctul Reflektor Venue, unde spuneați că aveți în plan apariția unui vinil cu B-ton, realizat de Emil Biebel de la Viniloteca. Ce se mai aude în această privință?
– Din păcate, am fost și noi șocați de vestea stingerii Reflektorului… Am apucat să cântăm și noi de două ori acolo și chiar ne mândream cu faptul că era cel mai tare club de live din vestul României. Viața merge mai departe. Desigur că ne doream să se concretizeze ideea unui vinil live chiar din Reflektor. Probabil că e mai bine să gândim cum facem pe viitor să avem un vinil B-Ton. Ne gândim că poate într-o zi se va termina edit-ul la acel live sau cel mai sănătos ar fi să terminăm albumul cel nou și așa îl vom putea apela pe Emil Biebel pentru ceva spectaculos.
– Cum este cultura muzicală în România?
– Cultură? Niet cultură! Atâta vreme cât la conducerea țării, la conducerea orașelor stau aceeași oameni fără prea multă știință , să nu spun cultură, lucrurile vor merge așa cum știm. Pentru ei contează un singur lucru: cum să ne manevreze mai ușor. De aici și efectele adverse. Dar nu e nimic, Pământul e rotund, iar roata se învârte. Important e să rămânem sănătoși, restul se întâmplă!
– Care sunt cele mai frumoase amintiri pe care le ai din Timișoara?
– Îmi aduc aminte și acum primul concert Phoenix pe care l-am văzut la Timișoara, după Revoluție, la sala Olimpia… A fost WOW! A fost și prima dată când l-am văzut pe Nicu Covaci nervos pe fani, pe motiv că eram prea gălăgioși… Și tot din perioada aceea îmi aduc aminte de celebrul magazin Rocka Rolla, al aceluiași Emil, ocazie cu care pot încă odată să-i mulțumesc. Apoi au mai fost multe event-uri dintre care îmi permit să reamintesc TMbase… Apoi la Periam a început Rock La Mureș… și acolo am amintiri faine. Desigur, dar cum spuneam și mai sus, pe măsură ce am înaintat în timp, s-au înmulțit fest-urile, dar a scăzut numărul de oameni/festival așa că organizatorii au fost nevoiți să aducă și alte genuri/subgenuri, fapt care probabil nu a fost pe placul tuturor.
– A existat într-o vreme un festival numit Rock pe Mureș, la Arad, unde ai fost implicat. Cum s-a născut evenimentul și de ce nu mai are loc?
– A existat și Rock pe Mureș, festival organizat la vremea aceea de Casa de Cultură a Municipiului Arad, unde am fost direct implicat, care a avut un mare succes în Arad, care mai apoi a fost sufocat. Intenționat sau nu. Nu vreau să intrăm în dezbateri politice aici, prefer să rămânem pe tarlaua muzicală.
– Vinil, CD sau streaming. Care din acestea îți sunt pe plac și de ce?
– Vinil, pentru că a rămas la capitolul „to do”, CD-ul e depășit, streaming-ul este în plină dezvoltare, încă sunt novice la acest capitol, sper să devin cadet cât de curând…
– Trăim vremuri în care lumea se schimbă. Cum treci peste perioada asta de autoizolare?
– Cred că pentru artiști e mai ușor în această perioadă din punct de vedere creativ. În schimb e foarte greu din punct de vedere financiar. Nu cunosc nici un artist care să fie „calculat” și să bage banii la ciorap. Iar în acest timp, fără gig-uri trebuie găsită o altă soluție. Deocamdată ne uităm la cei care au curajul să pună IBAN-ul pe ecran. Probabil că va deveni obișnuință în viitorul apropiat, cine știe? Oricum, când va veni vremea (asta o fi imediat, simt), presimt că ne vom alinia la vorba „party, ca la sfârșitu lumii”… nu o fi de bine… glumesc!
– Care-s planurile de viitor cu B-ton?
– B-ton astăzi e în mare formă și se lucrează intens la un nou album. De curând, a avut loc lansarea unui nou clip cu filmări home/made (sau pandemic mode) la piesă 4 și 20 (patru și douăzeci) concomitent cu lansarea paginii oficiale de pe Youtube: B-ton Band. Pe data de 9 Mai vom lansa un nou videoclip la piesa Aluminiu, cu filmări care au avut loc înainte de izbucnirea covidului. Cam atât deocamdată și va rugăm să dați „subscribe” dacă vă (mai) suntem pe plac! Rămâneți sănătoși, restul se întâmplă!
