Focuri de armă la Dumbrăvița, pentru prinderea a trei adolescenți aflați la...

Focuri de armă la Dumbrăvița, pentru prinderea a trei adolescenți aflați la furat

0
DISTRIBUIȚI

pistol

Au fost trase focuri de armă, noaptea trecută, la Dumbrăvița, pentru prinderea unor adolescenți care încercau să fure dintr-o casă aflată în construcții.

Alerta a fost dată în jurul orei 2.40, atunci când trei persoane au fost văzute intrând într-o casă aflată în construcții, în Dumbrăvița.


Polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara au intervenit de îndată, i-au depistat pe cei trei tineri la etajul clădirii, iar doi dintre ei s-au supus somațiilor.

Cel de-al treilea a fugit pe stradă, iar oamenii legii au tras focuri de armă în plan vertical, ulterior au reușit să-l imobilizeze și să-l încătușeze.

Polițiștii au deschis un dosar penal in rem pentru tentativă la infracțiunea de furt calificat. De asemenea, cei trei tineri au fost sancționați contravențional pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței Militare nr. 3/2020 privind restricționarea circulației.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a tinerilor.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.