Maternitatea Odobescu se redeschide. Cadrele medicale acuză că lucrează non-stop de 36...

Maternitatea Odobescu se redeschide. Cadrele medicale acuză că lucrează non-stop de 36 de ore și au fost amenințate să tacă

0
DISTRIBUIȚI

Maternitatea Odobescu din cadrul Spitalului Municipal Timișoara se va redeschide, s-a decis în urma unei ședințe la Prefectura Timiș la care s-a discutat despre situația creată după ce, ieri, managerul spitalului  a decis intrarea în carantină, când s-a confirmat că nu mai puțin de cinci asistente au fost depistate cu coronavirus. Ulterior, alte trei cadre medicale au fost confirmate ca fiind infectate și au fost transportate la  Spitalul ”Victor Babeș” din Timișoara..În timpul ședinței, am primit mesajul disperat al unei rude a unuia dintre cadrele medicale prinse în blocada totală de la maternitate.

”Ieri dimineață, au plecat la lucru și încă sunt acolo, de mai bine de 36 de ore. Nu a venit nimeni să-i schimbe, nici măcar pe cei are au ieșit negativ la teste. Să se ducă în izolare undeva, acasă sau la hotel.


E o minciună că au fost trimiși la hoteluri. Sunt tot acolo. Li s-a adus mâncare și apă, dar nu se pot odihni. Nu vine nimeni să-i schimbe și nici nu li se spune adevărul, cât trebuie să stea.  Se muncește întruna pentru că sunt mame, copii, gravide. Au fost transferate și pacientele de la Bega. Celor care sunt înăuntru nu li se spune nimic. Au fost amenințați să nu vorbească deloc cu presa pentru că li se vor face dosare penale, li se se vor desface contractele de muncă. Este multă teamă”, a declarat ruda, care a insistat să i se păstreze anonimatul.

Contactată, managerul spitalului, Olimpia Oprea, a confirmat informația că oamenii sunt de ieri la lucru, susținând ”li s-a dus mâncare și apă. Le-am transmis că vor pleca acasă și se va intra într-un ritm. Va trebui să avem mare grijă, în special la secția de neonatologie”. Aceasta a refuzat să spună ce se întâmplă cu maternitatea pe motiv că trebuie să anunțe cei de la Comitetul pentru situații de urgență Timiș, condus de prefectul Liliana Oneț.

Oficial, până în acest moment, nu am primit o decizie oficială, dar surse din cadrul comitetului au declarat pentru PRESSALERT.ro că ”maternitatea se va redeschide mâine dimineață, la ora 8, când se termină dezinfecția. Nu s-a votat nimic în cadrul comitetului de urgență, doar s-a discutat. DSP a spus că să se deschidă, cum s-a închis maternitatea – prin decizie a managerului. ”

UPDATE Prefectura Timiș a transmis un comunicat de presă în care se anunță că ”în cadrul ședinței Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a fost prezentată ancheta epidemiologică efectuată de Direcția de Sănătate Publică Timiș la Maternitatea Odobescu și, la propunerea DSP, s-a decis ca unitatea medicală se va putea redeschide mâine, 2 aprilie, la ora 8. Până atunci, adică  în cursul acestei după amieze și la noapte, se va efectua dezinfecția întregului spital. Totodată, conducerea Spitalului Premiere din Timișoara a dat asigurări că  va putea prelua toate femeile gravide care urmează până mâine dimineața”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.