Restricții de circulație pentru ideile tâmpite

Restricții de circulație pentru ideile tâmpite

2
DISTRIBUIȚI

Când, la un moment dat, pandemia va fi trecut, teoreticienii conspirațiilor și whataboutiștii care aruncau constant cu cifre morbide despre decese provocate de alte probleme mondiale sau de accidentele rutiere, își vor umfla din nou piepturile și vor clama: „vedeți, v-am spus noi, nu a fost decât o manevră economico-războinică a Chinei/Rusiei/Statelor Unite”, sau care le-o fi conspirația preferată. Și atunci doctorii și personalul medical, cei care au luptat în prima linie pentru a stăvili potopul, nedormiți de săptămâni sau luni în care au văzut zilnic moartea, vor citi acel(e) mesaj(e), vor lua laptopul și-l vor arunca pe geam. Chiar dacă lucrezi la un magazin de electronice, fii bun, nu-i împinge peste limita asta!

Și dacă ești în continuare convins că măsurile restrictive din perioada asta au fost degeaba și te-ai plimbat aiurea pe străzi, doar ca să te cerți cu polițiștii și să te pui pe Facebook, atunci consideră că aceste săptămâni au fost un test pentru „adevărata pandemie”, oricare crezi tu că va fi aia, test pe care l-am picat cu brio pentru că nu suntem în stare să urmăm niște reguli simple (lucru valabil și pentru o parte dintre „autorități”).

PS (încă o dată, tare și clar, pentru cei care poate încă n-au băgat la cap): O parte dintre pacienții infectați cu virusul SARS-CoV2, care provoacă boala COVID-19, au nevoie de spitalizare.


În principal cei cu imunitatea scăzută, slăbiți de alte probleme medicale sau de vârsta înaintată. Poate nu ești tu, dar sigur cunoști pe cineva din grupa de risc. Ne afectează pe toți, financiar și mental, restricțiile impuse în această perioadă. Ne doare să petrecem sărbătorile altfel decât am fost obișnuți, fără vizite la prieteni și familie. Însă restricțiile au fost impuse pentru a încetini răspândirea virusului care poate nu te afectează pe tine, dar bagă mulți oameni în spital sau chiar îi ucide. Scopul distanțării sociale nu este acela de a-ți strica ție tabieturile, ci de a preveni colapsul sistemului de sănătate (aflat pe butuci oricum în țara noastră), de a permite medicilor să poată face față numeroaselor internări. Însă mulți dintre noi, mai ales cei care ne simțim încă invincibili, se pare că nu suntem în stare să băgăm asta la cap.

2 COMENTARII

  1. Da, „o parte”… cat de mare si respectiv cat de mica e partea asta ca sa faci tot tam-tam-ul pe care il faceti voi ca si presa la comanda autoritatilor? Problema e ca e razboi si da vor muri oameni… atat timp cat mor suficient de putini (eu merg pana la maxim 10k pe romania) e acceptabil economic… dar nu politic si nu de catre generatiile moi din prezent care fac o drama din moartea unui „dead man walking” de 70+ ani… exceptiile sunt zgomot statistic si nu conteaza.

    Citeste mai mult pe: https://www.pressalert.ro/2020/04/restrictii-de-circulatie-pentru-ideile-tampite/?fbclid=IwAR3enD5BrnUjWFbchxnzz1oHaM9KEfrJIIgMzkN-MjplalJF-oUq8G_xFIw

  2. Domnule jurnalist,

    Treaba cu aceste restrictii (neaparat necesare pana intr-un punct) sta in maniera eronata in care au fost impuse, in mod nejudicios si tributar unor sabloane inguste. Atunci cand impui restrangeri ale drepturilor fundamentale, esti OBLIGAT sa o faci astfel incat aceste restrangeri sa fie minime pentru obtinerea scopului urmarit, adica o distantare sociala cu urmarea imediata de limitare a infectarilor. Guvernantii au aratat ca nu sunt capabili decat sa interzica, de plano, liberatati fundamentale si apoi sa vina cu exceptii la interziceri. Este o maniera amatoriceasca de a se juca cu vietile noastre. Fiindca toate aceste restrictii edictate in nobilul scop de a salva alte vieti, au, fara putinta de tagada, repercusiuni asupra tututor, consecinte din cele mai nefaste ce afecteaza atat psihic, fizic dar si economic subiectii carora restrictiile le-au modificat viata. Vom vedea dupa incheierea starii de lockdown consecintele si ne vom minuna de extensia lor. Asadar, ma vad nevoit sa subliniez ca dreptul celorlalti la sanatate nu inseamna nesocotirea dreptului meu la libertate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.