Trei angajate ale unor centre de asistență a persoanelor vârstince din Timiș,...

Trei angajate ale unor centre de asistență a persoanelor vârstince din Timiș, depistate pozitiv cu coronavirus

0
DISTRIBUIȚI

Ca urmare a deciziei Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, Direcția de Sănătate Publică Timiș derulează, în cadrul laboratoarelor acreditate din Timișoara, testări ale personalului de îngrijire din cadrul centrelor rezidențiale de asistență a persoanelor vârstnice.

Până la ora actuală, conform DSP Timiș, au fost testate un număr de aproximativ 500 de persoane și au fost depistate pozitiv trei angajate ale acestor centre.


Aceste persoane au fost în izolare la domiciliu și nu au intrat în contact cu personalul și cu persoanele asistate din centre.

Trebuie menționat faptul că sunt testați toți angajații acestor centre care s-au aflat, timp 14 zile, în izolare la domiciliu.

Conform Ordonanței, „se instituie, pe perioada stării de urgență măsura de izolare preventivă la locul de muncă sau în zone special dedicate în care nu au acces persoane din exterior, pentru personalul angajat al centrelor (….) pe o perioada de 14 zile. Perioada (…) este urmată ciclic de o perioadă de izolare preventivă la domiciliu, pe o perioadă egală cu cea de izolare preventivă la locul de muncă, prezența personalului în centru asigurându-se în ture/schimburi”.

Personalul de îngrijire își va putea relua activitatea doar dacă rezultatul testului pentru virusul SARS-CoV-2 va fi negativ. Testările vor continua și în perioada următoare pentru toți angajații centrelor de îngrijire care vor ieși din perioada de 14 zile de izolare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.