USR Timiș anunță că asigură asistență juridică tuturor cadrelor medicale care vorbesc...

USR Timiș anunță că asigură asistență juridică tuturor cadrelor medicale care vorbesc despre nereguli și sunt amenințate

2
DISTRIBUIȚI

cristian mos

Președintele USR Timiș, Cristian Moș, a anunțat, astăzi, că partidul său alături de cadrele medicale care vor să denunțe problemele din sistemul medical și le este teamă că vor fi date afară dacă vorbesc. ”Sunt medici, dar și alte cadre medicale care ne-au sesizat problemele cu care se confruntă din cauza acestei pandemii la care se adaugă și un sistem care șchiopătează profund. Am primit informații despre cadre medicale amenințate cu concedierea dacă îndrăznesc să sesizeze neregulile cu care se confruntă, dacă vorbesc despre numărul pacienților și despre condițiile în care sunt tratați aceștia.


Noi, membrii USR, vă transmitem că suntem alături de voi. Vrem să schimbăm acest sistem corupt, măcar în ultimul ceas, însă pentru aceasta avem nevoie de ajutorul vostru”, a scris Moș.

Pentru a-i încuraja să vorbească, liderul USR le-a transmis că ”vă oferim asistență juridică tuturor celor care doriți să sesizați problemele în speranța că ele se vor repara cât mai repede posibil. Nu puteți fi concediați atunci când sesizați nereguli. Nu puteți fi concediați atunci când cereți respectarea normelor profesionale și morale în serviciile publice. Cu toții ne dorim să ieșim cât mai bine și mai repede din această încercare dificilă, dar pentru aceasta e nevoie ca măcar sistemul medical să funcționeze cât mai bine posibil. Asumând și vorbind despre probleme, ne facem bine împreună”. Sesizările sau cererile de sprijin pot fi transmise la  adresa de e-mail: contact@usr.ro.

2 COMENTARII

  1. Si de ce as avea incredere in voi?
    Vreti nereguli? Intrebati la DSP de ce se dau rezultatul testelor cu intarziere de 5-6 zile, inclusiv medicilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.