Viitorii rapsozi bănățeni se întrec online, într-un concurs de interpretare

Viitorii rapsozi bănățeni se întrec online, într-un concurs de interpretare

0
DISTRIBUIȚI

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș a lansat în mediul online un concurs de interpretare vocală cu secțiuni care se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 9 și 14 ani și tinerilor care au între 15 și 25 de ani. Concursul se intitulează „Din Banat la noi acasă”, dar include o arie geografică mai largă, în care, pe lângă județele Timiș și Caraș-Severin, sunt incluse și județele Arad, Hunedoara, Mehedinți, și ținuturile Voivodina și comitatul Csongrád, aflate peste graniță.

Prin acest concurs, organizatorii își propun să atragă tinerii spre valorile culturii tradiționale și să le promoveze talentul, chiar dacă, în actualul context, acest lucru se poate face doar în mediul virtual.


Tinerii care doresc să participe la acest concurs trebuie să realizeze o înregistrare de maximum cinci minute în care, de preferință îmbrăcați în costume populare, să interpreteze o doină sau un joc. Filmările trebuie trimise până în data de 27 aprilie pe pagina de facebook a ansamblului profesionist „Banatul” sau pe adresa de email ccajt@ccajt.ro, câștigătorii, desemnați de un juriu alcătuit din Liliana Laichici, Adrian Scorobete Sebastian Roșca, Remus Vălungan și Iosif Kalmar, urmând a fi anunțați în data de 30 aprilie.

Premiul concursului constă în realizarea unei piese care urmează să fie imprimată în acompaniamentul orchestrei ansamblului profesionist „Banatul”, împreună cu invitația de a participa într-un spectacol al ansamblului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.