Călătorie în lumea muzicii clasice, de Ziua Internațională a Copilului, în cadrul...

Călătorie în lumea muzicii clasice, de Ziua Internațională a Copilului, în cadrul proiectului Pavilion

0
DISTRIBUIȚI

Proiectul „Pavilion – loc de întâlnire al copiilor cu muzica clasică” marchează Ziua Internațională a Copilului printr-o lansare inedită, invitându-i pe cei mici într-o călătorie pe tărâmurile fascinante ale muzicii clasice. Invitația nu se oprește doar la cei mici, întreaga familie fiind încurajată să participe la jocurile propuse în cadrul emisiunilor! Prima emisiune va avea premiera online în 1 iunie, începând cu ora 10 pe pagina de Facebook a proiectului Pavilion, putând fi urmărită și pe pagina Radio România Muzical.

Conform datelor colectate în cadrul Strategiei pentru cultură și patrimoniu național a României 2016-2020, doar 13% din tinerii din România au fost la un concert de muzică clasică. O statistică îngrijorătoare devenită punct de reper pentru Tribul Artistic, organizatorul proiectului Pavilion co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, care urmând restricțiile impuse de contextul pandemiei de coronavirus a decis să dovedească tinerilor și copiilor că muzica clasică este prilej de călătorie în jurul lumii și, chiar, de descoperire a unor lumi necunoscute, precum cea a instrumentelor muzicale, a marilor compozitori și a poveștilor din spatele sunetelor. Organizatorii au optat pentru transformarea concertelor educaționale, care presupuneau prezența publicului într-o sală de concerte, într-o serie de emisiuni educaționale care poate fi accesată de copii cu vârsta între 6 și 14 ani.

Seria emisiunilor de educație muzicală „Pavilion – loc de întâlnire al copiilor cu muzica clasică” creează un cadru familiar și prietenos, ajutându-i pe cei mici să pășească cu încredere în lumea muzicii clasice, sprijinindu-i ca prin joc să descopere și să înțeleagă mesajul muzicii clasice.


Emisiunile abordează lumea sunetelor și armoniei prin subiecte inedite, pornind de la prezentarea instrumentelor de percuție din întreaga lume, prezentarea pianului sau a viorii, ajungând la croirea unor povești dedicate momentelor muzicale interpretate cu măiestrie de către artiștii invitați.

Călătoria începe chiar în bucătărie, unde Sorina Savii (percuționistă în cadrul Operei Naționale Române Timișoara) devine un Masterchef al sunetelor, transformând instrumentele de gătit în instrumente de percuție: bolul din inox devine o tobă mică, răzătoarea pentru legume devine un instrument exotic denumit Guiro, iar conserva goală se transformă într-un Shaker zgomotos. Pentru cei care preferă o atmosferă mai puțin agitată, Sorina propune un joc distractiv care poate antrena frații sau prietenii: percuția corporală ca mod haios de a compune o piesă. În cadrul episoadelor dedicate instrumentelor de percuție, micii spectatori vor face înconjurul lumii descoperind unicitatea fiecărui instrument, precum și locurile curioase din care acestea provin.

Vlad Popescu (violinist al „Furiant Quartet” și Director Artistic Eufonia Festival & Pavilion) ghidează spectatorii în lumea celor mai importanți compozitori ai lumii, pornind din locul natal al marelui Antonio Vivaldi (Veneția), ajungând în friguroasa Rusie, periplul finalizându-se cu întoarcerea acasă, în România, pe aripile muzicii lui Bela Bartok. Alături de Vlad Popescu și Andreea Spînu (pianistă la Opera Comică pentru Copii), cei mici vor vizita Mexicul sau Franța unde vor descoperi povestea reginei Egiptului. Radu Dunca (concert-maestru al Operei Naționale București) aduce natura mai aproape de public printr-o interpretare sensibilă a unei lucrări scrise de J.S. Bach, care s-a lăsat inspirat de natură pentru a compune lucrări devenite, în timp, adevărate legende muzicale. Acestea sunt doar o mică parte dintre informațiile pe care artiștii invitați în cadrul proiectului le vor transmite copiilor prin seria episoadelor de educație muzicală.

Fiecare orchestră are nevoie de un dirijor, în consecință și emisiunile Pavilion se desfășoară sub bagheta unui maestru: Ionuț Pîrvulescu (actor la Auăleu Teatru) devine ghidul acestei călătorii muzicale, însă și spectatorul de care are nevoie orice artist pentru a transmite emoția muzicii. Sub îndrumarea lui Ionuț, cei mici pot participa la un concurs care le este dedicat, putând câștiga o cutie cu jocuri muzicale inedite.

Tribul Artistic dezvoltă și promovează manifestări cultural-artistice prin organizarea de evenimente, independente sau în parteneriat cu alte asociații, implementate la nivel local și național.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.