Patru bărbați sunt vizați de două dosare penale înregistrate astăzi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.
În primul caz, trei timișeni sunt urmăriți penal pentru uz de fals și fals în declarații după ce și-au făcut declarații false pentru a putea circula. În fapt se reține că în data de 23.04.2020, în jurul orei 21.50, trei bărbați au fost identificați pe raza localității Dumbrăvița, județul Timiș, pe DJ 691, cu ocazia controlului efectuat în trafic asupra unui autovehicul marca BMW. Cu ocazia controlului privind respectarea măsurilor de deplasare pe perioada stării de urgență instituită prin decretul nr.
195/2020, cei trei bărbați au prezentat organelor de poliție adeverințe eliberate de o societate, hârtii care atestau în mod nereal că erau angajații acesteia”, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.
În al doilea caz, un bărbat care a revenit din Italia sâmbătă este urmărit penal sub aspectul săvârșirii faptei de zădărnicirea combaterii bolilor. „În fapt se reține că în data de 02.05.2020 un bărbat sosit din Italia, ce urma a fi introdus în carantină instituționalizată, a părăsit punctul de organizare a convoaielor cu cetățeni români sosiți prin punctul de trecere a frontierei Nădlac i, situat pe autostrada A1, parcarea de la km. 501 pe sensul de mers Nădlac – Deva, încălcând astfel măsurile instituite pentru evitarea răspândirii virusului Sars COV 2”, au transmis procurorii.
Aceștia precizează că activităţile efectuate în timpul urmăririi penale sunt reglementate de codul de procedură penală şi au ca scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale precum şi a principiului prezumţiei de nevinovăţie.
Foto: Arhivă