Hip hop de după blocurile timișorene: K-RIGA a lansat videoclipul piesei „Nu...

Hip hop de după blocurile timișorene: K-RIGA a lansat videoclipul piesei „Nu Ratez” VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

Artistul timișorean K-RIGA a lansat recent piesa „Nu ratez“, melodia beneficiind de un videoclip realizat de Happy End Studio și de mixajul și masterul lui Lukinich Atilla de la DSPro Studio.  Pe numele lui adevărat Cariga Daniel Claudiu, tânărul artist „activează“ în branșa muzicii hip hop din 2016 și, la cei 24 de ani ai săi, susține că are muzica „în sânge“.

„Numele de scenă l-am ales pentru că e numele meu de familie în primul rând, și în al doilea rând pentru că nu e așa de răspândit în industia muzicală românească. Fac muzică din primăvara anului 2016, m-am îndrăgostit de ea de când mi-a căzut primul instrumental pe mână și am zis să fac o poezie pe el . Și de acolo a început totul; mi-a intrat în sânge și acum nici că aș vrea să o mai scot din mine. E ceva magic când îți asculți creațiile proprii și poți să le împărtășești și cu alții. În zilele noastre, e tot mai greu să găsești oameni care să lupte pentru pasiunea lor, chiar dacă nimeni nu le garantează că o să primească ceva la schimb. Din teamă, sau poate din tendința majoritară de a valorifica mai mult banii decât bucuria sufletului. Dar ce-am fi fără artă? Ce am fi fără pasiunile noastre? La baza versurilor mele stau întamplările de zi cu zi“, spune el.

Regia noului videoclip al artistului îi aparține lui Bilencu Ciprian „Cash“, iar în ultimii ani acesta a mai colaborat cu Bullet, Gato, Spectru, Calota sau Vizante.


Inginerul de studio Attila Lukinich, cel care de-a lungul ultimilor ani a lucrat cu Teo Milea, Implant Pentru Refuz, Persona, Thy Veils, Mike Altrin, Amalia Gaiță, Sean Norvis sau Sebastian Spanache Trio (asta doar ca să-i amintim doar pe câțiva!) este unul din „vinovații“ pentru impulsul artistic al lui K-RIGA, iar mesajul acestuia pentru toți ascultătorii este unul cât se poate de concis: „nu ascultați părerile altora“!

„Momentan sunt pe picioarele mele și mă descurc, investesc mult în muzica asta care imi aduce fericire, e ca un viciu foarte costisitor, dar nu regret nimic. Ăsta sunt și altfel nu aș vrea sa fie. Dacă ar veni cineva la mine și mi-ar zice că poate să mă facă să uit de visul meu garantat și poate să îmi asigure o viață plină de bunătăți, aș refuza instant. Înregistrez piesele în DSPROStudio, inginerul de sunet de acolo m-a ajutat foarte mult să evoluez ca artist, mi-a dat încredere în mine. Este modul meu de a mă exprima și de a face lucrurile cum trebuie, prin asta am invațat că trebuie sa fiu mai responsabil și că nu orice zboară se și mănâncă. Mesajul meu pentru toți ascultătorii de muzică bună din România este: să nu asculte părerile alora (unele păreri pot să te întoarcă din drum), să se concentreze pe ceea ce au de facut, să facă ceea ce le place și să creadă că într-o zi visul lor se va împlini“, ne-a declarat K-RIGA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.