Imagini inedite cu Nicolae Robu bebeluș sau cu barbă, postate pe Facebook,...

Imagini inedite cu Nicolae Robu bebeluș sau cu barbă, postate pe Facebook, cu fond sonor o melodie cântată de Nicolae Robu

3
DISTRIBUIȚI
<


p>

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a făcut, ieri, publice mai multe fotografii inedite din cei 65 de ani de viață, așa cum a promis în conferința de presă de vineri. A realizat un videoclip cu imaginile, iar fondul sonor a fost asigurat tot de Robu, care cântă la chitară o melodie pe versurile lui Eusebiu Camilar. ”AM ÎMPLINIT 65 DE ANI! ȘAI-ZECI-ȘICINCI! 😂
ȘTIU CĂ NU ARĂT, MULȚUMESC! 😂😂”, a comentat primarul pe contul său de Facebook.

Nicolae Robu a explicat ”mereu diferit -mustață, barbă, nici una nici alta, iarăși mustață, barbă, iarăși nici una nici alta-, dar… mereu același! Ei bine, cu această ocazie, am încropit colajul de poze atașat. Cum memoria mea, deopotrivă cea rațională și cea sentimentală reține atât de proaspete de parcă ar fi avut loc ieri, faptele, gândurile și simțirile trăite în acest răstimp începând de pe la vârsta de 5-6 ani, am vibrat până în adâncurile ființei mele la fiecare imagine. Realizez că s-a întâmplat așa pentru că în mine mai există câte ceva -și chiar mult!- din tot ce-am fost peste timp: există și copilul și adolescentul și tânărul și maturul -e drept, se pare că ultimul mai puțin ca ceilalți, după cum îmi spun apropiații!”.

În imaginile postate, primarul este bebeluș la zece luni, elev fruntaș, cu mustață, cu barbă, cu tâmplele albe, apoi negre ca pana corbului și, bine-nțeles, nu lipsesc titlurile și funcțiile acestuia menționate.

 

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.