Celebra lozincă „azi în Timișoara, mâine-n toată țara“ este una cât se poate de veridică nu doar pentru cei care fac parte din categoria patrioților locali. Când vine vorba de muzică, orașul de pe Bega se poate lăuda cu o „mișcare“ amplă, care a marcat profund scena autohtonă încă din cele mai străvechi timpuri.
Spre deosebire de vremurile actuale (cele de dinainte de izbucnirea pandemiei de coronavirus), în care festivalurile dedicate muzicii au devenit o prezență cât se poate de obișnuită în viețile noastre, înainte de Revoluția din 1989 manifestările cu pricina aveau alte coordonate. Erau mult mai puține și erau „consumate“ de public altfel. Aveau și o dimensiune culturală în adevăratul sens al cuvântului și reprezentau o supapă atât pentru artiști cât și pentru melomani. Festivalul TimRock a reprezentat o filă de istorie deosebită pentru România, find considerat de către mulți specialiști printre cele mai importante evenimente de acest gen de dinainte de 1989.
Creatorul festivalului TimRock este Ionel Marchiș, care se descrie ca fiind „un organizator de evenimente care știa să aducă bani“. „Pe vremea aceea eram profesor, care a ajuns la Comitetul Județean de Cultură și Educație Socialistă Timiș, unde am fost cooptat pentru că știam să produc bani. Pe lângă festivaluri și discoteci țineam și videoteci, inclusiv cea situată în Pasajul Operei, care era singura de acest fel care nu avea în program filme cu Bruce Lee“, a spus organizatorul.
Prima ediție a festivalului care avea mai târziu să devină un nume legendar pentru scena autohtonă a avut loc în 1982. „ Pentru prima ediție am avut sprijinul celor de la Pro Musica, Autostop și Celelalte Cuvinte. Le-am zis de proiectul care îl am, ce vreau să fac și toți au pus umărul în mod real, participând cu echipamente de sunet și lumini. Sorin Bârcă a făcut sonorizarea, iar afișul a fost realizat de Valeriu Sepi. Am mai avut parte de sprijin și din partea altora, inclusiv din partea lui Bebe Costinaș“, a povestit Ionel Marchiș.
Evenimentele din acea perioadă au fost organizate cu sprijinul ARIA (Agenția Română de Impresariat Artistic), iar printre cei care au acceptat patronajul festivalului de-a lungul anilor s-au numărat și Comitetul de Cultură Județean, Filarmonica „Banatul” și Ansamblul Folcloric „Banatul”.
„În acei ani era nevoie de instituții nu pentru sprijinirea cu bani, ci pentru ca să se primească autorizațiile de susținere a spectacolelor. Atunci aceste evenimente nu se puteau organiza pe persoană fizică. Instituțiile au acceptat acest patronaj fiindcă în domeniul culturii, în acea perioadă, s-a hotărât să se autofinanțeze sistemul cultural. Din această cauză filarmonicile și teatrele se băteau între ele pentru a face spectacole cu trupe rock din București și nu numai, ca să câștige banii necesari pentru a plăti salariile angajaților. Evident angajații de la Operă nu-i iubeau pe cei din muzica rock, dar astea erau vremurile. Până la declanșarea acestui mecanism, banii pentru instituțiile de cultură veneau de la întreprinderile socialiste din județ“, a explicat Marchiș.
Chiar dacă o serie de muzicieni care au activat în acele vremuri s-au plâns de nenumărate ori despre cenzura autorităților, inventatorul TimRock-ului are o altă viziune asupra acestui subiect.
„Nu a existat cenzură la TimRock, sau constrângeri vizibile. Înaintea spectacolelor se depuneau repertoriile, ca la orice concert din acea vreme. Nu era niciunde scris că n-ai voie să cânți. Dacă se autocenzurau artiștii… asta e o altă treabă. La TimRock au cântat printre alții Anda Călugăreanu (o veșnică revoltată, deosebită), Florian din Transilvania (pe care Anda mi-a zis să-l chem și care avea texte deosebite), Timpuri Noi (care pe vremea aceea erau interziși) sau Metamorf. Am avut un singur incident la TimRock… la grădina de vară de la Capitol în 1984. Fiindcă eram profesor, am lipsit câteva ore, aveam un concurs pe la Hunedoara. L-am lăsat pe Mimo Obradov la festival… Publicul se exprima rock și făcea gălăgie. Visavis de grădina Capitol, atunci, erau domiciliați câțiva oameni importanți din conducerea județului. Ioan Tomi, cel care răspundea de acest eveniment din partea Filarmonicii «Banatul», a ieșit pe scenă la microfon și le-a zis celor din public să nu mai facă gălăgie. Mai apoi publicul a cântat «Deșteaptă-te române». A doua zi a ieșit un mic scandal, am fost chemat la partid și am explicat care a fost situația. Atunci, s-a vrut să se ia măsuri drastice visavis de persoana mea, dar am avut un sprijin din partea lui Teodor Bulza. A mai fost mai apoi și la Sala Olimpia, un incident mai mic, dar nimic serios“, ne-a dezvăluit Ionel Marchiș.
Ultima ediție „oficială“ a festivalului TimRock, cea de-a noua, a avut loc în vara anului 1990, pe stadionul Dan Păltinișanu. Ghinionul a făcut ca o ploaie torențială să strice planurile organizatorilor, dar motivul pentru care evenimentul nu a mai continuat este apariția unor… găști.
„Ultima ediție a avut loc pe o scenă improvizată unde a filmat și Televiziunea Română. În seara a doua a început ploaia și cam pe la jumătate festivalul s-a încheiat. Publicul care a venit a fost o dezamăgire pentru mine. Au venit din toată țara și mulți aveau lanțuri, coifuri militare de pe vremea lui Hitler. Nu am mai ținut TimRock-ul din această cauză. Mi-am dat seama că festivalul poate să denatureze“, spune el.
Cu opt ani în urmă, la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara a avut loc o încercare de „resuscitare“ a TimRock-ului. Din păcate „pacientul“ numit TimRock nu a reușit să „supraviețuiască“.
„M-au sunat niște tineri atunci și mi s-a pus întrebarea dacă aș fi de acord cu reluarea TimRock-ului. Am răspuns că da, cu mare drag, fiindcă festivalul l-am creat pentru Timișoara, nu ca să-l duc cu mine în groapă. Dar am pus cu o singură condiție, să se respecte spiritul festivalului. În momentul în care spiritul se respectă și este cu motto-ul «Give Peace a chance» … să fie un festival fără concurs, de promovare a valorilor, atunci da. Nu am primit niciun răspuns și m-am trezit că Marius Giura organizează acest festival. Nici după ce l-a făcut nu a zis nimica. Între pauzele din concerte la TimRock citeam din personalități …nu făceam bancuri, ca alții. Festivalul avea o latură educațională și promova valori din mai multe domenii“, a spus Marchiș.
Un alt capitol strâns legat de activitatea TimRock și de vremurile acelor ani a fost PM6, clubul inițiat de Petru Umanschi încă de la sfârșitul anilor ’60.
„Serile se desfășurat în fiecare joi de la ora 18 la Casa Tineretului.
Au mai colaborat de-a lungul timpului și Mimo Obradov sau Călin Meda. Cumpărasem la un moment dat nisște discuri de la Marius Giura cu Istoria Blues-ului. Era o istorie cu texte interesante pe parte din spatele discurilor pe care le-am tradus cu ajutorul cuiva, nu mai țin minte exact cine a fost. Pe 8 decembrie 1983 am început memorialul John Lennon, a fost prezent și Șerban Foarță, care a fermecat publicul cu o poezie. Am aruncat câteva sute de fotografii făcute de Onuț Danciu, cu John Lennon. Totul s-a terminat după ce am proiectat filmul «The Wall», al celor de la Pink Floyd. Am avut niște observatori, care păreau a fi de la partid. Or fi fost securiști. Nu mă deranjau fiindcă nu aveam nimic de ascuns. Dar ei nu au înțeles. Apoi ne-am mutat la Școala Populară de Artă“, spune el.
De-a lungul anilor, Ionel Marchiș a fost implicat într-o serie de evenimente care au avut loc în Timișoaara sau în București, printre care se numără primul concert susținut de Phoenix la Timișoara după Revoluția din 1989 (pe stadionul CFR), festivalul Rock pentru Revoluție de la Sala Olimpia, Lepa Brena (pe stadionul din Timișoara), Miroslav Ilici și multe altele. În 1988, Ilie Stepan a editat un single „Șahul păcii“, care a devenit imnul oficial al Campionatelor Mondiale de Şah pentru Copii şi Tineret.
„Pe vremea aceea lucram la Clubul Sportiv Școlar nr. 1 și se ținea un campionat de șah. Mi-a venit ideea să îi conving pe cei de la Comitetul De Cultură să facem un imn pentru campionatul mondial de copii și tineret de șah. L-am convins pe Marcel Tolcea să scrie textul și pe Mircea Miăhăieș să îl traducă în engleză. Comitetul de cultură a plătit presarea discului la Electrecord. O altă chestie care nu s-a finalizat, din păcate… a fost un disc single cu Pro Musica pentru anul Eminescu declarat de UNESCO în 1989. Am demarat totul, am avut macheta pentru copertă, materialul la Electrecord, pregătit. Nu s-a mai finalizat fiindcă a venit Revoluția”, a povestit creatorul TimRock.
Și chiar dacă în ultima vreme Ionel Marchiș nu mai este implicat în organizarea de evenimente și spectacole în mod vizibil, acesta promite o surpriză pentru toți melomanii. „Scena rock din România o văd bună, chiar dacă încă nu e la nivel internațional. Unii se duc doar să fie văzuți la spectacol. Nu pot să vă dezvăluiesc mai multe, dar veți avea o surpriză pe viitor, visavis de festivalul TimRock și spiritul acestuia”, a mai spus Marchiș.
Foto: Arhivă personală Ionel Marchiș
