Studiu despre transportul public din Timișoara, realizat de ADR Vest împreună cu...

Studiu despre transportul public din Timișoara, realizat de ADR Vest împreună cu University College London

0
DISTRIBUIȚI

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, împreună cu University College London – Departamentul de Psihologie Experimentală, au inițiat un studiu referitor la atitudinile și comportamentele oamenilor privind transportul în municipiul Timișoara – un studiu pilot prin care locuitorii din Timișoara și cei din comunele care formează zona metropolitană a orașului sunt invitați să răspundă la o serie de întrebări privind transportul public și alte moduri de transport folosite pentru deplasare, prin intermediul unui chestionar online.

Studiul „Atitudini și comportamente privind transportul în Timișoara” are scopul de a măsura percepțiile și atitudinile cetățenilor asupra transportului public din Timișoara și de a determina un set de instrumente adecvate care pot îmbunătăți atât serviciile de transport public, cât și comportamentul călătorilor.

Chestionarul pentru studiu poate fi completat până în data de 18 mai AICI, iar rezultatele acestuia vor fi puse la dispoziția primăriei Timișoara și a Societății de Transport Public Timișoara, ca instrument de analiză și suport în deciziile ulterioare care privesc transportul urban.


Pentru a fi cât mai relevant, este de dorit ca acest chestionar să fie completat de un număr cât mai mare de utilizatori ai transportului public, pentru a putea fi stabilite cele mai potrivite măsuri menite să crească atractivitatea acestuia, astfel încât tot mai mulți locuitori să fie determinați să renunțe la mașina personală în favoarea mijloacelor de transport în comun, ca o modalitate de a proteja mediul înconjurător.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.