Efervescenta scenă rock a Timișoarei din anii de dinainte de Revoluția din 1989 a scos la iveală o serie de formații care au avut un cuvânt hotărâtor în trasarea istoriei muzicii din România. Printre numele care au scris o filă în rock-ul autohton se numără și trupele Metamorf și Impact (aceasta din urmă neavând nicio legătură cu trupa omonimă născută după Revoluție).
În cele ce urmează, am realizat un interviu alături de Zoltan Lengyel, fostul component al acestor trupe, care trăiește în Germania, din care am aflat cum s-a născut formația Metamorf, care era atmosfera concertelor din acei ani din Timișoara și cum s-a născut singura înregistrare „profi“ a celor de la Impact…
– De unde vine pasiunea ta pentru muzică? Ai avut pe cineva în familie care ți-a insuflat această dragoste? Care au fost primele evenimente la care ai apărut în fața publicului?
– Desigur, acasă am avut un pian vienez pe care mama mea a învățat la rîndul ei. De la ea am moștenit pasiunea pentru muzică. De la vârsta de cinci ani am început cu ore de pian clasic, până la terminarea liceului. Primele apariții pe scenă au fost, dacă îmi aduc bine aminte la PM 6 cu formația PseudoMetal în anul 1982.
– Care sunt primele discuri pe care le-ai ascultat?
– Primele discuri au fost „The Dark Side of the Moon” și „Wish You Were Here” de Pink Floyd, respectiv „Discul Nr 8” de Omega.
– Cum s-a născut formația Metamorf și cât timp ai cântat în această formulă? Ce amintiri plăcute și mai puțin plăcute ai din această perioadă?
– În anul 1978 fiind în clasa a VII-a mi-a venit ideea de a înființa o trupă. Fiind coleg de clasă cu Gajdo Tiberiu i-am spus de ideea mea. Și așa s-au pus bazele grupului Metamorf, inspirația venindu-mi de la formația OMEGA Discul nr. 8 piesele Metamorfozis I și II. Întîmplarea făcuse să-l întâlnesc pe Adrian Popescu cu care eram vecin de bloc și care mi-a povestit că are o chitară, așa a devenit și el membrul formației (deși domnul Popescu cred că are ceva lapsus-uri în interviurile precedente, pe această temă). Cu un alt vecin Grăjdeanu Sorin (chitară armonie) am repetat circa doi ani la mine acasă. Toboșarii s-au schimbat, la început fiind tot un coleg de clasă: Attila Elekeș. La vremea aceea pregătirea muzicală era la un nivel… să zicem de început. În anul 1981, cred, am primit o sala de repetiții la Casa Armatei. De aici încolo gusturile noastre muzicale au început să se îndepărteze. Eu am avut tendințe mai mult spre progresiv, ei au descoperit new wave-ul. Așa am hotărît ca drumurile noastre să se separe.
– Care era atmosfera muzicală a acelor ani în Timișoara? Existau concerte, festivaluri? Ce exista în plus atunci față de vremurile actuale și ce lipsea?
– Pentru posibilitățile de atunci, părerea mea e că s-au încercat multe. Au fost mulți entusiaști și voluntari, artiști idealișți datorită cărora viața culturală a ajuns la un nivel ridicat. Altruismul acelei generații cred că lipsește astăzi. Partea economică a muzicii joacă un rol mult prea mare. Dar poate viitorul ne rezervă câteva surprize plăcute.
– Cum ai ajuns să faci parte din componența formației Impact și ce stil aborda trupa?
– A fost cel mai creativ episod din viața mea muzicală. Am fost coleg de facultate cu Vali Potra. Într-o zi a venit la mine și m-a întrebat dacă aș avea chef să cânt cu ei, cu formația Impact. O problema majoră era că într-o săptămână participam la un Festival la Buzău unde trebuia să cîntăm trei piese.
Compozitorul trupei Freddy Onofrei, chiar a părăsit din motive private trupa. Am repetat zi și noapte pregătind două piese ale mele și una a chitaristului Dan Pavel. Ajungînd la Buzău după cele trei piese prezentat, am luat din cele 32 de trupe prezente, premiul special al Juriului și două premii individuale. Am cântat în aceea componență un an și jumătate. Am dat câteva concerte de neuitat. La mijlocul anului 1987 chitaristul nostru s-a hotărît să-și încerce norocul în occident. „Secția ritmică” (Christian Podratzky și Vali Potra) s-a transferat la ABRA.
– Singura înregistrare „profi“ a trupei Impact este melodia „Zori de nouă zi“. Cum s-a făcut această înregistrare? De ce nu ați reușit să scoateți mai multe înregistrări audio?
– În ianuarie 1987 am fost invitați ca și trupa studențească la aniversarea UASC, la Bucureșți. Am fost băgați în Studioul 8 al Radioului să înregistrăm o piesă („Zori de nouă zi”) pe care urma să o cântăm playback pe scenă. Timpul petrecut împreună a fost prea scurt, dar foarte intens. A fost mai mult un experiment spre un gen de muzică, ce în România nu a mai fost nici înainte nici după Impact promulgat.
– În septembrie 1989 ai fugit din țară trecând Mureșul înot. Cum a fost acest episod, de ce ai plecat și cum te-ai „acomodat“ la viața din Vest?
– Da, a fost o perioadă grea din viață mea. Nu prea doresc să întru în amănunte, important este că Occidentul mi-a deschis poartă spre o viață pentru care sunt recunoscător. Am făcut parte dintr-o formație din Germania, „Avenue“, o trupă de cover-uri, interpretind piese de la formațiile Toto și Saga.
– În Germania ai cântat o perioadă alături de Adrian Dinu Schwarz. Cum a fost această colaborare?
– Am avut prilejul să cânt un an de zile în 2001 alături de Adrian Dinu Schwarz și Țucu Bleich, doi „matusalemi” ai muzicii rock din Timișoara. A fost un proiect de cover-uri. A fost o experiență de neuitat pentru mine.
– Cum ți se pare scena rock timișoreană la ora actuală?
– Nu prea pot să mă exprim, contactele mele cu România fiind – deși îmi pare rău – foarte rare.
– Ce părere ai de revirimentul vinilului în întreaga lume în ultimii ani, e un lucru bun pentru generațiile tinere?
– Generația noastră va rămîne cel puțin copleșită de vinil. Nu cred că pentru generațiile viitoare vinilul să joace un rol important. Va rămâne o nișă pentru unii melomani. Viitorul are un nume: Streaming. Țin să remarc că aceasta este strict părerea mea privată.
– Care este mesajul tău pentru melomani în aceste vremuri grele de răspândire a pandemiei de coronavirus? Cum crezi că va arăta viața muzicală „după“ ?
– Situația actuală e așa de confuză și nesigură încât e prea devreme să ne proiectăm un viitor. Momentan e important să rămînem sănătoși. Sunt convins că în viitorul după corona, muzica, ca și toată viață culturală va fi trăită mult mai intensiv.
– În toate genurile se cântă o sumedenie de standarduri. Hituri pentru public. Cum vezi acest fapt, care ar trebui să fie raportul dintre „hituri“ și compoziții proprii într-o scenă muzicală „sănătoasă“?
– E foarte greu să dau o prognoză. Muzica pop-rock egal care gen, este o marfă care trebuie vândută. Acesta e adevărul chiar dacă nu ne place. Scena muzicală „sănătoasă” va fi întotdeauna dictată de interesele comerciale ale companiilor mari. Va exista desigur și așa zisă „Ligă B” (spre norocul nostru). Am fost nu demult la un concert SAGA. Au fost circa 1.000 de spectatori. A fost un concert excepțional. Dar e imposibil să mai umpli stadioane.
– Cu ce te ocupi ? Știu că ți-ai amenajat un studio „în beci“ unde din când în când mai înregistrezi câte ceva. Ce activități muzicale desfășori? Nu-ți lipsește viața de „artist“?
– Am biroul meu propriu, lucrez la proiecte pentru căile ferate germane. Ingineria a câștigat. Studioul e pur și simplu ca și hobby. Am ceva încercări de piese cu fostul chitarist de la Impact, Dan Pavel (un chitarist de înaltă clasă). Proiectul e încă într-o faza de început. Cu puțin noroc, o să ne facem auziți.
