Captură impresionantă realizată de polițiști după zeci de percheziții la contrabandiști din...

Captură impresionantă realizată de polițiști după zeci de percheziții la contrabandiști din vestul țării

0
DISTRIBUIȚI

Peste 1.400.000 de țigarete netimbrate (70.000 de pachete sau 7.000 de cartușe), 45.500 de euro și 400 de grame de bijuterii din aur au fost descoperite de poliţiştii din Timiș în urma a 26 de percheziţii efectuate la persoane bănuite de contrabandă, în Arad și Timiș.

„La data de 18 iunie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Inspectoratul de Poliție Județean Timiş, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, au efectuat 26 de percheziţii domiciliare, în județul Timiș și în municipiul Arad, la locuințele a 23 de persoane bănuite de contrabandă.


Perchezițiile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Timiș în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. Activităţile au vizat probarea activităţii infracţionale a unor persoane bănuite că ar fi comercializat produse accizabile în piețele din județul Timiş, respectiv țigări nemarcate fiscal cu timbru autohton, provenite din contrabandă, fiind prejudiciat bugetul consolidat al statului”, a transmis IPJ Timiș

Activitățile desfășurate au vizat 23 de persoane din județul Timiș și municipiul Arad, opt dintre acestea, cu vârste cuprinse între 35 și 52 de ani, fiind conduse la sediul Poliţiei, pentru audieri.

În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit 70.000 de pachete de țigarete netimbrate, 400 de grame de bijuterii din aur, 56.000 de lei, 45.500 de euro, o armă cu aer comprimat din categoria celor supuse autorizării și un autovehicul. Bunurile au fost ridicate, în vederea confiscării.

De asemenea, au fost extinse cercetările şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Activitățile desfășurate au beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale-B.O.S Timisoara,jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod”,luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, criminaliștilor și polițiștilor de investigații criminale din cadrul I.P.J Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.