Continuă plecările de la Ripensia. S-a încheiat împrumutul unui tânăr U21 cu...

Continuă plecările de la Ripensia. S-a încheiat împrumutul unui tânăr U21 cu multe apariţii în primul 11

0
DISTRIBUIȚI
Vlad Chera, ultimul din dreapta de pe rândul de jos

Roş-galbenii au mai bifat o plecare. Pe lângă George Monea, la Ripensia nu va mai continua nici tânărul Vlad Chera, jucătorul care a împlinit recent 20 de ani era împrumutat de la Viitorul până la finele lunii iunie.

Anunţul oficial a fost făcut astăzi de clubul timişorean. Plecarea lui Monea era deja anunţată de conducerea clubului.


Dacă acesta nu evoluase decât în 11 meciuri din ediţia trecută, despărţirea de Chera pare o pierdere reală în acest moment. Jucător „sub vârstă”, mijlocaşul ofensiv lateral originar din Reşiţa a evoluat în 21 de jocuri şi a marcat trei goluri în campionatul „îngheţat” 2019-20. El bifase de asemenea şapte apariţii în returul sezonului precedent, sosind la echipă în februarie 2019.

„Le mulțumim pentru toată munca depusă în tricoul Ripensiei și le dorim mult succes pe mai departe în carieră!”, a fost mesajul de pe pagina oficială a clubului în legătură cu despărţirea de Monea şi Chera.

Reamintim că „Ripi” şi-a schimbat antrenorul la începutul acestei luni, după ce Alex Pelici a ales să meargă la Reşiţa, pe banca roş-galbenilor a sosit Cosmin Petruescu. De asemenea, aşa cum era anticipat, „secundul” Călin Mada s-a alăturat staffului din Valea Domanului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.