Gabriel Almași împlinește astăzi o frumoasă vârstă: La mulți Ani!

Gabriel Almași împlinește astăzi o frumoasă vârstă: La mulți Ani!

0
DISTRIBUIȚI

Gabriel Almași împlinește astăzi frumoasa vârstă de 43 de ani, ocazie cu care, alături de melomani, îi urăm un sincer La mulți Ani! Născut în 20 iunie 1977 la Curtici, în județul Arad, Gabriel Almași este o figură cunoscută în lumea muzicală timișoreană.

Absolvent al Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara, specializarea în pedagogia muzicală, Gabriel și-a continuat studiile în București și și-a încheiat doctoratul în muzică cu teza „O teorie a instrumentelor electronice“.

Creația sa include lucrări pentru instrumente solo, pentru ansambluri de cameră și orchestre.


A compus în diferite genuri muzicale și a colaborat de-a lungul anilor, printre alții, cu Alexandrina Hristov, Bega Blues Band, Implant pentru Refuz, Trompetre și Blazzaj.

„Prima trupă în care am cântat a fost Anarhia, o trupă locală, din Curtici, cu care repetam la Macea. Eram cel mai tânăr membru. Cu ei am dat multe concerte în județul Arad. Îmi amintesc că la începutul anilor 90 am fost cooptați de un organizator de evenimente, un fel de bingo, cu tombole, spectacol de dans, teatru și muzică și ne organizau turnee prin căminele culturale și vechile cinematografe din județ. Prima mea apariție în Timișoara a fost în 1995 într-un recital de chitară clasică la Salonul Vega, la Bastion. A fost un concert susținut de Alexandru Crețescu (profesorul meu de chitară de atunci) și Monia Chiriac în memoria profesorului Eduard Pamfil, unde am cântat și eu o piesă scurtă. Am avut foarte mari emoții, cred că am uitat bucăți din piesă și improvizam, mâinile imi erau încleștate și reci și tremuram“, ne-a declarat Gabriel Almasi într-un interviu pe care îl puteți citi aici.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.